„DNA își face treaba. Dosarul e într-o etapă intermediară. Persoanele cercetate în dosar au dreptul să aducă probe în favoarea lor. În ultimii ani am tot anchetat miniștrii. Pentru noi nu e o noutate. Am tot anchetat miniștri.
Însă, s-a creat o confuzie: dosarul nu e din 2014. Ci în luna mai 2017. In 4-5 luni, am făcut primele acte și cercetări.
Au mai apărut informații în presă în 2014. Noi ne putem sesiza din presă. Dar nu însemană neapărat că ce scrie în presă e și adevărat. Dar noi putem să verificăm.
"Noi nu urmărim hotărârile de guvern", a mai declarat Kovesi despre afacerea Belina.
"Ce se întâmplă în spaţiul public nu are nicio legătura cu ce face DNA. N-ar mai trebui să facem niciun dosar. Nu putem să trăim într-o teorie a conspiraţiei, audiezi martori care pot să-ţi dea indicii noi, chestiuni tehnice, lucruri pe care nu întotdeauna le putem controla. 10.000 de dosare cu 120 de procurori. 80 de dosare în lucru - 1 sau 2 poliţişti. Domnul Ponta a fost audiat în două dosare diferite. Nu am precizat exact când am deshis dosarul", a declarat Kovesi la Europa FM.