Administrația Prezidențială a publicat, miercuri, lista oficială a celor 12 rămași fără decorații.
Cu o zi în urmă, Klaus Iohannis a anunțat că a decis să retragă decorațiile tuturor celor care au condamnări penale, inclusiv a fostului premier Adrian Năstase. Acesta a fost prezent la recepția de 1 Decembrie de la Palatul Cotroceni, fiind deţinător al Ordinului Naţional Steaua României în grad de Mare Cruce, acordată de fostul președinte Ion Iliescu. Până în acest an, fostul lider PSD nu a participat la evenimentele organizate de Administraţia Prezidenţială.
„Am decis să retrag toate decorațiile tuturor celor care au condamnări penale și se încadrează în prevederile legii care prevede procedura de retragere a ordinelor naționale, am demarat efectiv această acțiune și ea va fi finalizată în foarte scurt timp, și veți primi prin intermediul departamentului comunicare exact lista decretelor prin care retrag aceste ordine”, a declarat, marți, Klaus Iohannis.
Redăm comunicatul integral al Administrației Prezidențiale:
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 11 decembrie a.c., decretele privind retragerea decorațiilor domnului Adrian Năstase, domnului Bucur Gheorghe, domnului Mitrea Miron Tudor, domnului Mucea Dorinel Mihai, domnului Mencinicopschi Gheorghe, domnului Cuteanu Emilian, domnului Severin Adrian, domnului Voiculescu Dan, domnului Manţog Ionel, domnului Muntean Mircia, domnului Anghel Gh. Cristian și doamnei Jianu Irina Paula.
Astfel, în temeiul prevederilor art.100 din Constituția României, republicată, ale art.17 din Ordonanța de Urgenţă a Guvernului nr.11/1998 pentru reinstituirea Ordinului Naţional „Steaua României”, aprobată prin Legea nr.77/1999, precum şi ale art.51 lit. a din Legea nr.29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, i-a fost retras:
1. Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce, conferit prin Decretul nr. 960 din 28 noiembrie 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 29 noiembrie 2002, domnului Adrian Năstase;
2. Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr.1099 din 10 decembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1178 din 13 decembrie 2004, domnului Bucur Gheorghe;
3. Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 961 din 28 noiembrie 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 29 noiembrie 2002, domnului Mitrea Miron Tudor;
4. Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr.1095 din 10 decembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1177 din 13 decembrie 2004, domnului Mucea Dorinel Mihai.
De asemenea, în temeiul prevederilor art.100 din Constituția României, republicată, ale art. 51 lit. a din Legea nr.29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, precum și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 105/2000 privind reinstituirea Ordinului, Crucii şi Medaliei Naţionale „Serviciul Credincios”, aprobată prin Legea nr. 543/2001, cu modificările ulterioare, i-a fost retras:
1. Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 556 din 1 decembrie 2000, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 18 decembrie 2000, domnului Mencinicopschi Gheorghe;
2. Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 1086 din 10 decembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1177 din 13 decembrie 2004, domnului Cutean Emilian;
3. Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 630 din 5 iulie 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 11 iulie 2002, domnului Severin Adrian;
4. Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 991 din 29 noiembrie 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 14 decembrie 2002, domnului Voiculescu Dan;
5. Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 555 din 1 decembrie 2000, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 16 decembrie 2000, domnului Manţog Ionel.
Totodată, în temeiul prevederilor art.100 din Constituția României, republicată, ale art.51 lit. a din Legea nr.29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, precum și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.104/2000 privind reinstituirea Ordinului şi Medaliei Naționale „Pentru Merit”, aprobată prin Legea nr.542/2001, cu modificările ulterioare, i-a fost retras:
1. Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr.958 din 8 decembrie 2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 14 decembrie 2011, domnului Muntean Mircia;
2. Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 1089 din 10 decembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1177 din 13 decembrie 2004, domnului Anghel Gh. Cristian;
3. Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 1086 din 10 decembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1177 din 13 decembrie 2004, doamnei Jianu Irina Paula”, potrivit presidency.ro.