Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că trebuie văzută motivarea Curţii Constituţionale în cazul deciziei privind revocarea Avocatului Poporului. Șeful statului a transmis însă că procedura va trebui "rafinată".
„Fiind foarte proaspătă decizia Curţii, n-aş putea să vă spun care este suportul. Trebuie să vedem motivarea, dar, oricum, nu am obiceiul să comentez deciziile CCR. Probabil procedura va trebui rafinată", a spus Iohannis.
Declarația a fost făcută marți, la Hotel Athenee Palace, după o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti.