KLAUS IOHANNIS a intrat în cursa pentru palatul Cotroceni cu un "proiect pentru viitorii 10 ani".
PROGRAMUL PREZIDENŢIAL al lui KLAUS IOHANNIS este structurat în 11 teme majore de dezbatere şi consens naţional:
Educația ca resursă de performanță a României
Investiția în sănătate – o investiție în viitor
Economia liberală: competitivitate şi prosperitate
Viziunea fiscal-bugetară: regândirea relației dintre stat și cetățean
Agricultură performantă și dezvoltarea satului românesc
Cum răspundem la viitorul sistemului de pensii
Infrastructura ca instrument al europenizării României
Reforma instituțiilor politice și administrative
Regionalizarea şi descentralizarea ca vectori ai modernizării
Demografia – o provocare pe termen lung
Parcursul european al Republicii Moldova ca prioritate națională
Din PREAMBULUL semnat Klaus Iohannis la programul prezidenţial:
- Alegerile prezidențiale din 2014 au loc la un sfert de secol după căderea comunismului în România. Acest lucru ne obligă nu doar la o analiză asupra celor 25 de ani scurși de la Revoluție, ci și la un demers care înseamnă desprinderea de trecut și reacțiile la el.
- Tot ceea ce s-a petrecut în această perioadă este deja istorie, o istorie din care avem datoria de a învăța, de a extrage concluziile necesare, dar care nu trebuie să ne restricționeze viitorul.
- În 2014, avem oportunitatea de a privi înainte și, îmbogățiți de experiența trecutului, de a răspunde la întrebările: "Ce vrem să construim pentru viitor?", „Cum vrem să arate România următorilor 10 ani?", „Cum vrem să funcționeze instituția prezidențială?" și, mai ales, „Cum putem răspunde mai bine nevoilor cetățeanului?".
- În decursul celor 25 ani, România și noi, toți românii, am reușit câteva evoluții majore, pe care suntem datori să le recunoaștem. Se poate discuta cu argumente și contraargumente despre performanța diferitelor guvernări, despre modul în care au funcționat sau nu instituțiile statului, despre maniera în care a fost exercitată funcția de președinte, despre evenimente controversate, despre promisiuni respectate și, mai ales, neîmplinite, despre așteptări și dezamăgiri la nivelul societății.
- Dincolo de toate acestea, însă, România anului 2014 este, în raport cu momentul zero al noii republici (imediat după Revoluția din 1989), o Românie profund transformată.
- De-a lungul celor 25 de ani, țara noastră a trecut prin dificila perioadă a tranziției și a devenit o democrație recunoscută, care – prin eforturi susținute – are toate șansele de a deveni o democrație consolidată, cu instituții și comportamente democratice evidente. Pluripartidismul, alternanța la putere și libertatea de exprimare sunt doar cele mai elocvente exemple de realități ce reflectă o societate democratică.
- La mai bine de două decenii de la căderea comunismului, deși există mecanisme concurențiale de piață, economia României nu este încă una competitivă. Ea a rămas tributară unor practici și mentalități din trecut, legate în special de prevalența statului în raport cu cetățeanul, cu mediul privat, cu contribuabilul în general.
- Dincolo de criza economică și de influențele globalizării, economia românească suferă de impredictibilitate, de lipsa unei direcții pe termen lung și a unei viziuni clare. Principiul pașilor mărunți și al măsurilor punctuale, în special motivate electoral, pare să fi fost regula după care s-au decis politicile fiscale și economice în România postcomunistă.
- Niciuna dintre marile reforme așteptate, anunțate sau începute nu a fost dusă până la capăt. Toate marile procese la nivel de administrație – descentralizarea, depolitizarea, profesionalizarea funcției publice – au fost derulate în diferite grade, fără ca ele să reprezinte astăzi, în mod autentic, o realitate.
- În absența unui acord pe direcțiile mari de parcurs, fiecare schimbare de guvern și, mai mult, fiecare schimbare de ministru a însemnat o schimbare de abordare, de legislație și de practici.
- Mai degrabă putem vorbi de un veritabil „mit al meșterului Manole", în care noua putere, noul ministru, noul director au schimbat atât oamenii din funcții, cât și obiectivele la fiecare ciclu electoral. Oamenii au obosit de atâta schimbare în van, fără finalitate la nivelul intereselor naționale și al așteptărilor cetățenilor. Românii au nevoie de predictibilitate și de mai puține schimbări politice care, foarte adesea, s-au limitat doar la înlocuirea „oamenilor lor" cu „oamenii noștri".
- Reforma educației, a sănătății, a administrației, a sistemului de pensii au fost mereu obiective afirmate de toate guvernele, dar pașii concreți făcuți au fost fie insuficienți, fie de scurtă durată. Ce s-a construit sub o guvernare s-a distrus sub următoarea, în principal, din considerente politice și electorale. O reformă profundă și coerentă ar fi adus certe beneficii celor cărora i se adresează (cadrelor didactice și elevilor, celor care au nevoie de asistență medicală, funcționarilor publici, pensionarilor etc.) și nu celor care au anunțat-o, aplicat-o și, eventual, care au avut beneficii personale sau politice de pe urma ei.
Încă din primii ani ai tranziției, cheltuirea ineficientă și adesea irațională a banilor publici, precum și corupția au devenit fenomene curente, care s-au extins și au afectat semnificativ performanța guvernărilor și, mai ales, încrederea cetățenilor în instituțiile publice, în capacitatea lor de a opera în interesul public, cu rezultate care să se resimtă asupra nivelului de trai al fiecărui individ. Mai multe aici
1. Educația ca resursă de performanță a României
Premisa fundamentală de la care pornesc în abordarea domeniului educației este aceea că o societate nu poate fi, pe termen mediu sau lung, mai bună decât sistemul său de educaţie. O societate, o națiune poate să fie performantă sau neperformantă în funcţie de sistemul său de educaţie, care are, în realitate, cel mai mare impact asupra viitorului unei naţiuni.
Nu există niciun alt sistem care poate să schimbe starea lucrurilor atât de profund. Viziunea ROMÂNIEI LUCRULUI BINE FĂCUT este indiscutabil legată de viziunea unui sistem de educațional performant, care poate fi privit drept cea mai mare șansă pe care o avem pentru a face România performantă.
Ca Președinte al României, am convingerea că putem să devenim efectiv un „tigru al Europei”, în același sens în care au apărut „tigrii din Asia” care îşi bazează pe educaţie şi disciplină în societate creşterea și dezvoltarea.
Vreau să afirm un lucru foarte direct și deschis: un sistem educaţional performant nu poate să fie nici creat, nici perpetuat şi nici să producă rezultate decât peste mai multe generaţii. De aceea, o abordare serioasă trebuie să pornească de la o decizie luată consensual și asumată pe termen lung cel puţin de către partidele relevante, cu privire la construcţia unui asemenea sistem. Mai multe despre capitolul Educaţie aici.
2. Investiția în sănătate – o investiție în viitor
Deși considerat invariabil drept prioritate, domeniul sănătății nu s-a bucurat de o gestionare unitară în timp. Absența unui cadru strategic stabil a făcut ca sectorul serviciilor de sănătate să fie afectat de schimbările politice frecvente. A lipsit în toți acești ani o abordare coerentă și un acord asupra modului în care vrem să arate sistemul sanitar din România pe termen lung, dincolo de granițele politicului. România are nevoie de punerea în aplicare cât mai rapidă a unei strategii naționale de sănătate care să privească investiția în sănătate ca pe o investiție în viitor, în vigoarea, energia și, implicit, prosperitatea națiunii.
Ca președinte, voi insista ca sănătatea să fie tratată ca un factor cheie de dezvoltare, ca o resursă pe termen lung și nu ca o povară. O națiune cu oameni care au probleme de sănătate din ce în ce mai diverse, cu un sistem sanitar nemulțumitor, incapabil să răspundă nevoilor de sănătate și ineficient din punctul de vedere al cheltuirii banilor publici nu poate fi o națiune sănătoasă, cu speranță și nici cu adevărat prosperă. Îmbunătățirea stării de sănătate a populației, care se va reflecta în creșterea speranței de viață, prevenirea și reducerea îmbolnăvirilor, va avea un impact economic și social semnificativ. Investiția în sănătate înseamnă investiția în educație pentru sănătate, în resursele umane și în infrastructura sanitară. Mai multe despre capitolul Sănătate aici
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT, pacientul va fi cu adevărat în centrul sistemului, va știi clar care îi sunt drepturile, ce servicii primește pentru ceea ce plătește, iar personalul medical va fi tratat cu respect și salarizat pe măsură.
3. Economia liberală: competitivitate şi prosperitate
România se află, în prezent, în faţa unei opţiuni fundamentale pentru şansele sale de dezvoltare. Într-un context dominat incertitudini şi dezechilibre, nu doar economice, ci și sociale și politice, este limpede că modernizarea României necesită nu doar paşi imediaţi, de politică economică şi reformă instituţională, ci și construirea unui nou model de dezvoltare economică, axat pe pilonii durabili ai competitivității economice, din perspectiva propriilor atuuri şi oportunităţi.
După 25 de ani de tranziție sinuoasă, de aderare europeană și post-aderare, România este, în prezent, împovărată de multiple deficite de competitivitate, a căror împletire reduce șansele unei convergențe economice rapide cu țările dezvoltate ale UE.
Economia românească pare construită, în continuare, prin şi în jurul bugetului statului. Este o stare de fapt profundă, structurală, care explică de ce cetățenii așteaptă ca atât de multe lucruri să vină de la stat sau, oricum, prin intermediul statului. Mai multe...
4. Viziunea fiscal-bugetară: regândirea relației dintre stat și cetățean
Filosofia finanțelor publice este, în prezent, în flagrantă contradicție cu principiile dezvoltării economice sănătoase. Calitatea de contribuabil a ajuns să fie sinonimă doar cu aceea de plătitor de taxe și impozite, oricât de multe și de apăsătoare uneori, fără ca cetățeanul să simtă că este și beneficiar al sistemelor publice. Când acest sentiment ajunge să predomine în relația dintre contribuabil și stat, devine clar de ce economia subterană și corolarul său fiscal, evaziunea, tind să devină regula – de supraviețuire uneori – care erodează treptat și subtil calitatea și sustenabilitatea sistemelor publice.
În viziunea mea, soluțiile nu trebuie căutate în afara sistemului fiscal, ci tocmai înăuntrul lui, și nu prin transformarea contribuabililor în ținte fiscale, ci prin prisma unei noi abordări a relației dintre stat și contribuabil, una clădită pe principiile unui parteneriat fiscal, ceea ce reclamă de fapt regândirea întregului sistem fiscal-bugetar pe criterii de transparență și corectitudine reciproce. Statul la coadă pentru plata impozitelor este, încă, cel mai trist indiciu al funcționării unui sistem fiscal în care contribuabilii nu au fost niciodată parteneri egali ai statului, ci mai degrabă subordonații ori clienții birocrației fiscale și ai tratamentului discreționar.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT, a fi contribuabil nu înseamnă a avea doar obligații fiscale către stat, ci a avea dreptul legitim de a pretinde de la stat corectitudine, tratament egal, eficiență și chibzuință în cheltuirea banilor publici, adică bună guvernare, în general. Mai multe...
