Klaus Iohannis a dat asigurări vineri că „intrarea României în spaţiul Schengen rămâne obiectiv naţional prioritar”.
Potrivit şefului statului, ”cam toată Europa ne susţine, mai puţin Austria care face notă discordantă, dar în perspectivă, are speranţa că această chestiune să se rezolve”.
„Președintele Consiliului susține aderarea sau intrarea României și a Bulgariei în Schengen, de când îl cunosc și asta e de destul de mulți ani, și mulți alți politicieni.
Cam toată Europa ne susține, mai puțin Austria care face notă discordantă, dar, în perspectivă, am speranța ca această chestiune să se rezolve.
Oricum, intrarea României în spațiul Schengen rămâne obiectiv național prioritar”, a declarat Klaus Iohannis, aflat vineri în Delta Dunării, într-o vizită cu prilejul Zilei Rezervației Biosferei Delta Dunării.
Și premierul Marcel Ciolacu a confirmat susținerea UE pentru aderarea României la Schengen.
”Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, mi-a reconfirmat, astăzi, susţinerea sa totală pentru aderarea României la spaţiul Schengen. Domnia sa este unul dintre marii prieteni ai ţării noastre şi i-am mulţumit pentru suportul său constant, ferm şi plin de energie. Am căzut de acord că o decizie legitimă, în favoarea României, reprezintă cel mai bun antidot pentru a detensiona actualul cumul de factori care ar putea avansa euroscepticismul în zona de est a continentului”, a transmis și premierul Marcel Ciolacu, vineri, după întâlnirea cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel.