Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile se vor concentra pe dezvoltarea relaţiei bilaterale dintre România şi Muntenegru şi pe cooperarea sectorială, în multiple domenii de interes comun, precum creşterea schimburilor comerciale, interconectivitate, securitate cibernetică, afaceri interne şi justiţie, protecţie civilă, educaţie şi cercetare.
”Cu acest prilej, Preşedintele Klaus Iohannis va reconfirma poziţia fermă a României pentru continuarea procesului de integrare europeană a statelor din Balcanii de Vest, subliniind sprijinul constant al ţării noastre pentru parcursul european al Muntenegrului”, arată comunicatul Preşedinţiei.
Cei doi şefi de stat vor discuta şi despre situaţia regională de securitate, în contextul în care România şi Muntenegru au o cooperare foarte bună în domeniul Apărării, atât la nivel bilateral, precum şi în cadrul NATO.