Mesajul transmis cu prilejul Sărbătorii Hanuka a fost prezentat de către Sergiu Nistor, Consilier Prezidenţial - Departamentul Cultură, Culte şi Minorităţi Naţionale, la Templul Coral din Bucureşti.
„Cu prilejul sărbătorii Hanuca 5783 transmit salutul meu călduros și felicitări conducerii Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, precum şi tuturor membrilor comunităţilor evreieşti din ţara noastră.
Cu fiecare braţ al menorei, actualizând metafora solidarităţii pentru evreii din România şi întreaga lume, Hanuca aprinde flacăra credinţei şi a speranţei. Generaţii de evrei şi-au trecut, de-a lungul timpului, torţa acestei frumoase tradiţii, împărtăşindu-ne bogăţia valorilor noastre comune: libertate, adevăr, respect şi iubire pentru semeni.
Luminile menorei celebrează credința, viaţa şi fraternitatea, mențin vie amintirea celor care au participat la edificarea României moderne. Ritualul inaugural al primei seri de Hanuca este şi un prilej de evocare a contribuţiilor remarcabile pe care comunitatea evreiască din România le are în construirea binelui comun. Totodată, „Sărbătoarea luminii” ne îndeamnă să reflectăm şi la ameninţarea extremismului și a xenofobiei, care proliferează în lumea contemporană, şi de care nici România nu este ocolită. Lecțiile dureroase ale istoriei trebuie să reprezinte mereu un imbold care să ne determine să respingem și să condamnăm ferm discursul urii.
Cu căldura și forța acestor gânduri, sunt alături de comunităţile evreieşti din România reunite de spiritul generos al sărbătorii Hanuca şi vă urez ca lumina ei să vă aducă împreună, în comuniune, pace şi prosperitate.
„Hag Hanuka Sameah!””, se arată în mesajul președintelui Klaus Iohannis.