„Problema este de actualitate cu siguranţă şi eu voi convoca o şedinţă a CSAT săptămâna viitoare, joi, unde probabil se va discuta această chestiune”, a spus preşedintele Iohannis, întrebat despre subiect, marţi la Riga, după Summitul B9.
Pe 22 mai, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, chestionat cum vede ca România să cedeze o baterie Patriot, că nu acceptă nu „sub nicio formă ca România să rămână fără apărare antirachetă şi fără apărare antiaeriană”.
Președintele a mai spus că „în măsura în care se cedează ceva, trebuie România să primească altceva”, „altfel, nu se va face nimic”.
El a adăugat că nu are un orizont de timp când va convoca CSAT pentru a fi luată o decizie referitor la subiect, „fiindcă aceste discuţii sunt purtate de cei din Ministerul Apărării şi durează un timp”.