„Am avut o scurtă discuție cu președintele Joe Biden și tema a fost creșterea prezenței americane în România și, implicit, în regiune. (...)
Anunţul preşedintelui Biden referitor la prezenţa suplimentară americană în România, prin dislocarea unui Comandament la nivel de brigadă de luptă în ţara noastră, exprimă încă o dată soliditatea Parteneriatului nostru Strategic cu Statele Unite ale Americii. Suplimentarea prezenţei americane, pe care am susţinut-o constant, va avea un rol benefic pentru România, dar şi pentru securitatea întregii regiunii”, a spus Klaus Iohannis.
„În cadrul sesiunii propriu-zise, preşedintele Biden a repetat şi a spus că suplimentează prezenţa în România cu un comandament de brigadă. Comandamentul înseamnă că pe parcurs se va constitui o brigadă care va fi condusă de la acest comandament. Detaliile tehnice urmează în următoarele zile şi săptămâni să fie discutate, negociate între diplomaţi şi între militari ca să ştim în ce orizont de timp ne încadrăm.
Important este - şi mie mi se pare foarte important - că există această intenţie declarată de preşedintele SUA de a suplimenta semnificativ prezenţa americană în România, de a veni până la nivel de brigadă cu această prezenţă. Restul detaliilor cu siguranţă vor fi comunicate atunci când se negociază şi se iau deciziile foarte concrete, dar anunţul este foarte, foarte bun pentru noi", a mai spus Klaus Iohannis.
Statele Unite au anunțat că își vor spori prezența militară în Europa, potrivit declarațiilor președintelui american - Joe Biden la summitul NATO de la Madrid.
Președintele Joe Biden a anunțat chiar înaintea începerii summit-ului NATO, că SUA își vor crește prezența militară în România. Acesta a vorbit de o consolidare a prezenţei militare şi a capacităţilor americane în Spania, Polonia, România, în statele baltice (Estonia, Letonia şi Lituania), în Marea Britanie, Germania şi Italia.
„Vom menţine o brigadă suplimentară compusă în total din 5.000 de persoane, care îşi va avea baza în România”, a declarat Joe Biden, la summitul NATO de la Madrid, adăugând că SUA vor proceda la „desfăşurări suplimentare în statele baltice”.