Pe fondul crizei provocate de răspândirea la nivel global a noului coronavirus, care afectează deopotrivă Franța și România, Președintele Klaus Iohannis a transmis condoleanțe pentru pierderile de vieți omenești înregistrate, arătând că țara noastră este deplin solidară cu poporul francez în aceste momente dificile.
Președintele Klaus Iohannis a exprimat convingerea că România și Franța vor depăși această criză și vor putea să-și reconstruiască economiile naționale în beneficiul cetățenilor din cele două state.
Președintele României a subliniat caracterul special, istoric, al relațiilor franco-române, fundamentate pe Parteneriatul Strategic dintre cele două țări, care a fost reconfirmat la cel mai înalt nivel prin semnarea, în noiembrie 2018, a Declarației Politice dintre România și Franța.
Președintele Klaus Iohannis a mulțumit Franței pentru ajutorul oferit în repatrierea cetățenilor români aflați în state din afara Uniunii Europene.
Președintele României a prezentat omologului său măsurile luate de țara noastră pentru identificarea și tratarea persoanelor infectate cu coronavirus. În acest context, Președintele Klaus Iohannis a subliniat că în România numărul persoanelor infectate și al celor care au decedat este încă în creștere și că, potrivit experților, în țara noastră încă nu s-a atins vârful epidemiei.
Totodată, Președintele României s-a referit la importanta comunitate românească din Franța, ai cărei membri au dovedit solidaritate cu poporul francez. În acest context, Președintele Klaus Iohannis a subliniat implicarea în eforturile de combatere a epidemiei de COVID-19 în Franța a unui număr semnificativ de cadre medicale aparținând comunității românești.
Președintele României a evidențiat necesitatea unui răspuns european solid, organizat și solidar la nivelul Uniunii Europe. În acest sens, Președintele Klaus Iohannis a subliniat că trebuie să acționăm în comun pentru a construi un sistem de sănătate puternic și sustenabil la nivelul Uniunii Europene.
În ceea ce privește măsurile luate la nivel european cu privire la relansarea economiilor statelor membre, Președintele României a arătat că așteaptă cu interes propunerile pe care Comisia Europeană urmează să le facă în perioada următoare cu privire la viitorul buget al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 și la Fondul de redresare economică, anunță Administrația prezidențială.