Șeful statului a afirmat că este profund eronat ca un lider european să vină cu o astfel discurs cu teoria raselor, dar că nu dorește să dea lecții unui lider străin. În schimb, șeful statului a cerut clarificări UDMR, ai cărei lideri au fost prezenți la eveniment și au aplaudat discursul lui Orban.
„Nu vreau să evit răspunsul la întrebare. Spun în principiu că este greșit, este o eroare majoră și este inadmisibil ca un înalt demnitar european să vină pe scena publică cu un discurs construit pe teoria raselor, o teorie care a dus la cea mai teribilă catastrofă a secolului XX. Este o teorie de cea mai tristă amintire posibilă și nu poate fi acceptat în niciun fel ca un demnitar european să vină cu o astfel de teorie, pentru a-și motiva orice demersuri politice interne sau externe. Este la fel de regretabil că un înalt demnitar european vine pe scena publică cu un discurs cu tentă anti-europeană”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
„Reacțiile spațiului public au arătat că este o problemă pentru noi. Între timp, este adevărat că premierul Orban, pe o altă scenă, în Viena, a încercat să retragă într-un fel afirmațiile sau să le reinterpreteze, ceea ce este un semn că și-a dat seama că așa ceva nu merge în Europa. Nu este rolul și rostul meu să dau lecții de politică sau de oratorie unui înalt demnitar european, dar nu pot să nu mă disociez clar public de ideile care au fost vehiculate acolo!”, a subliniat Klaus Iohannis.
„A doua chestiune cu UDMR... Eu cred că este nevoie de clarificări publice din partea UDMR. Vor trebui să explice dacă au fost de acord cu conținutul acelui discurs pe care l-au aplaudat. (...) Nu-și dorește nimeni în România să provoace o criză guvernamentală pentru că un înalt demnitar străin a avut un discurs eronat, dar nu putem să ne facem că acele lucruri nu au fost spuse și aplaudate”, a spus Iohannis.