”E un instrument constituţional, şi noi am depus în fiecare sesiune parlamentară câte o moţiune şi dacă nu aveam şanse. Eu înţeleg acest lucru, e aproape obligatoriu pentru opoziţie să depună o moţiune de cenzură, indiferent dacă sunt sau nu sunt şanse. Este o modalitate de a controla majoritatea, de a critica Guvernul. Deci, din acest punct de vedere, nu există nicio problemă. Va pica, mergem mai departe”, a spus Kelemen Hunor vineri, la Cluj.
Vicepremierul a precizat că se așteaptă ca social-democrații să mai depună o moțiune de cenzută în ultima parte a anului.
”Dar va exista o moţiune de cenzură şi în sesiunea de toamnă. Acum putem anunţa deja că va exista undeva spre sfârşit de noiembrie, început de decembrie, cum ştiam încă din ianuarie că va exista în iunie o moţiune de cenzură, şi în fiecare sesiune va exista o moţiune de cenzură”, a adăugat acesta.
Într-o postare pe Facebook, liderul UDMR a negat zvonurile conform cărora reformele finanțate prin PNRR vor fi supravegheate de FMI.
”Planul (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – n.r) este unul echilibrat, îl vom prezenta oficial Comisiei Europene pe 31 mai. Deoarece în spaţiul public au apărut mai multe informaţii false în ultima perioadă - în unele cazuri chiar rău intenţionate - cred că este important să subliniem că FMI nu va supraveghea reformele finanţate din PNRR, FMI nu are şi nu va avea nimic de căutat în această ecuaţie, în relaţia contractuală dintre statele membre şi Comisia Europeană”, a scris Kelemen Hunor.
Vicepremierul a subliniat că țara noastră nu este singura care depune PNRR la finalul lunii mai, în această situație aflându-se încă 8-9 state membre.