Kelemen Hunor a subliniat că USR ar trebui să negocieze în primul rând cu PSD și AUR, alături de care au dat jos guvernul Cîțu.
”Nu poți să spui că astăzi te dau jos, îți dau un pumn în gură și a doua zi te cer de nevastă. E un mod de a face o apropiere destul de ciudată, nu merge. Eu nu am datele necesare să vorbesc în acest moment și, oricum, dacă UDMR ar susține, nu are majoritate, trebuie să găsească și pe altcineva. Dar eu nu cred că va căuta la noi, va căuta unde are majoritate (...)
În acest moment, nu pot să vă spun altceva decât că este o propunere a președintelui și mai departe vom vedea. Președintele a făcut ce era de făcut, a văzut că există o majoritate PSD-USR-AUR. Din această majoritate a existat o singură propunere, Dacian Cioloș. A fost ultima majoritate probată prin vot.
Faptele arată că acolo există o majoritate de 281 de voturi. Președintele a venit și a propus așa cum scria în decizia CCR, o propunere care poate să întrunească o majoritate care a fost probată săptămâna trecută”, a declarat liderul UDMR luni seară, la un post TV.
Kelemen Hunor a subliniat că mult mai importante decât jocurile de putere sunt gestionarea pandemiei, plafonarea prețurilor și bugetul.
”Important e că există un premier desemnat și că va veni în parlament cu programul de guvernare și cu lista membrilor Guvernului.
Jocurile de putere chiar nu sunt importante. Important este să plafonăm prețurile, pentru o perioadă de timp, după care trebuie să îi ajutăm și pe antreprenori. Astea sunt lucrurile importante, pandemie, plafonare și buget. Dacian Cioloș are toată șansa să vină cu un guvern sprijinit de acea majoritate. Nu am discutat cu Dacian Cioloș despre așa ceva. Prima oară trebuie să clarificăm de ce a dat jos Guvernul, fiindcă era un lucru să dai jos guvernul, ceea ce s-a și întâmplat, și un alt lucru să cauți o soluție fără să dai jos guvernul”, a mai spus liderul UDMR.
La negocierile de la Cotroceni, USR și UDMR au fost singurele partide care au propus nume de premieri: Dacian Cioloș și Kelemen Hunor.
După anunțul președintelui Klaus Iohannis privind desemnarea liderului USR pentru formarea noului guvern, PSD și AUR au anunțat că nu îl vor vota.