Preşedintele UDMR crede că dacă s-ar recurge la demiterea Guvernului prin moțiune de cenzură în cazul unui refuz de a ceda puterea ar însemna că politicienii s-ar „face de râs”.
„Asta ar fi cascadorii râsului, să mergem pe moţiunea de cenzură. Ştim care e deadline-ul, acolo scrie data exactă, în acord. Cu o săptămână înainte, cu zece zile înainte premierul depune mandatul, urmează nominalizarea în 24 de ore, desemnarea pentru noul premier care în două zile, în trei zile este în Parlament, într-o săptămână, în zece zile s-a votat, nici nu se observă, dacă există încredere, dacă coaliţia funcţionează, dacă majoritatea se păstrează şi dacă oamenii sunt serioşi şi respectă cuvântul dat. Din punctul meu de vedere nu este o mare filosofie din punct de vedere tehnic, nici din punct de vedere politic, dar haideţi să vedem ce se va întâmpla până atunci”, a declarat Kelemen Hunor, marţi seară, la un post TV.