Centrul de servicii deschis la inceputul lui 2013 are in prezent 25 de angajati.
Acesta a fost lansat initial pentru a oferi servicii pentru operatiunile Kapsch din celelalte tari in care grupul austriac este prezent, insa in ultimele luni a inceput sa lucreze si pentru clienti locali. Printre companiile din Romania pentru care lucreaza angajatii centrului Kapsch se numara cei mai mari jucatori din domeniul bancar si cel al telecomunicatiilor.
In perioada urmatoare in Romania vor fi transferate noi operatiuni care inainte erau gestionate din centrul din Austria si astfel pana la finalul lui octombrie compania va mai angaja 25 de oameni pe zona de servicii.
Kapsch are in total pe piata locala 125 de angajati, restul de 100 lucrand pentru zona de integrare de sisteme IT.