Judecătorii de la Curtea de Apel din Napoli au dispus predarea fostului ministru Darius Vâlcov, condamnat în țară la o pedeapsă de 6 ani închisoare cu executare, potrivit unor surse judiciare citate de Realitatea PLUS.
Decizia instanței italiene nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.
Fostul ministru și „eminența cenușie” din guvernarea PSD Dragnea se află în arest la domiciliu în Italia.
În mai 2023, Vâlcov s-a predat autorităților de la Napoli, pe numele său fiind emis un mandat internațional de arestare.
Fostul primar al Slatinei a fost gasit vinovat acum pentru trafic de influență și spalare de bani, infracțiuni în urma cărora ar fi încasat necuvenit peste un milion și jumătate de euro. Instanța a pus sechestru pe bani şi bunuri de peste 7,2 milioane de lei, printre care 3 lingouri de aur şi 172 de tablouri.
Darius Vâlcov s-a predat în Italia pe 23 mai 2023. Fostul primar al municipiului Slatina şi fostul ministru al finanţelor a fost condamnat definitiv în România pe 2 mai 2023, de un complet de cinci judecători de la Instanţa Supremă. Acesta a primit 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Judecătorii au menţinut decizia de confiscare de la Vâlcov a sumei de 6,2 milioane lei. Vâlcov a plecat din țară înainte de a fi condamnat în Dosarul Tablourilor.
Darius Vâlcov, de negăsit de când a fost condamnat la 6 ani de închisoare în dosarul tablourilor ascunse în pereți.
Darius Vâlcov s-a predat autorităților italiene în 23 mai 2023, în Napoli. Conform legislației italiene, având în vedere locul predării, a fost atrasă competența Curții de Apel Napoli. Instanța de executare italiană nu a dispus arestarea provizorie în vederea predării, fiind lăsat în libertate, sub supraveghere.
În cauză au fost invocate două argumente: legăturile persoanei solicitate cu statul italian, care ar fi justificat recunoașterea pedepsei și punerea sa în executare în Italia și condițiile de detenție din România, considerate necorespunzătoare.
În dovedire, apărătorii persoanei solicitate au depus o serie de înscrisuri și rapoarte.
Autoritățile române (instanța de executare, Administrația Națională a Penitenciarelor, magistratul român de legătură) au depus documente în dovedirea prezenței în România a lui Vâlcov (nefiind îndeplinită condiția șederii neîntrerupte în Italia în ultimii 5 ani) și informații detaliate privind condițiile de detenție.
La termenele de judecată din 6 iulie, respectiv 20 iulie, a participat și doamna Laura Ceh, magistratul român de legătură în Italia, a transmis ministerul Justiției.
PRECIZĂRILE ministrului Justiției, Alina Gorghiu, după decizia instanței din Italia privind extrădarea în România
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a transmis mai multe precizări, legate de situația persoanelor condamnate penal care se sustrag executării pedepsei în România.
„Este cunoscut că sunt foarte puține persoane condamnate în România care folosesc jurisdicții străine și prevederi din legislația altor state, pentru a nu executa pedeapsa în România.
Este importantă consolidarea cooperării judiciare. România nu este un caz singular. Și alte state din UE se confruntă cu situații similare.
Vă asigur că suntem activi, implicați în soluționarea acestei probleme.
Procedura de emitere și executare a mandatului european de arestare este una exclusiv judiciară, atribuțiile în acest domeniu fiind ale instanțelor de judecată.
Atribuțiile Ministerului Justiției se referă doar la facilitarea comunicării, asistării și sprijinirii autorităților judiciare române și străine la emiterea și executarea MEA (mandatului european de arestare).
În acest context doresc să vă informez că, astăzi, Curtea de Apel din Napoli a DISPUS PREDAREA lui Vâlcov Darius Bogdan, autorităților competente ale României, în executarea mandatului european de arestare emis la 3.5.2023 de către Tribunalul București în dosarul penal referința nr. 2018/2015, pentru executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința nr. 74 din 8.2.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României, devenită executivă în urma deciziei penale a aceleiași Înalte Curți nr. 38/02.05.2023, pentru infracțiunile de trafic de influență și spălare de bani săvârșite în România în perioada 2009-2013.
Hotărârea nu este definitivă. Poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile, la Curtea de Casație a Italiei”, a transmis ministrul Alina Gorghiu într-un comunicat de presă.
Darius Vâlcov, condamnat definitiv la 6 ani de închisoare, în România
Reamintim că procurorii DNA au făcut, în 26 martie 2015, percheziţii în localităţi din judeţul Olt şi în Bucureşti, fiind căutate tablourile care ar fi fost achiziţionate de Darius Vâlcov, prin interpuşi, de la case celebre de licitaţii, cu bani presupus obţinuţi din fapte de corupţie.
În urma percheziţiilor, anchetatorii au găsit 101 tablouri, pe care figurează semnătura unor pictori celebri, printre care Pablo Picasso (două gravuri şi un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Constantin Piliuţă, Corneliu Baba, Horia Bernea şi Octav Băncilă.
Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei timp de două mandate, în perioada 2004-2008, a fost membru al PDL, apoi a trecut la PSD, fiind numit de partid ministru al Finanţelor.
Soluția instanței: 790/1/2019 - Decizia nr. 38 I. Admite apelurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul intimat Vâlcov Darius Bogdan împotriva sentinţei penale nr. 74 din data de 08 februarie 2018, pronunţată de Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casa?ie ?i Justi?ie în dosarul nr. 2018/1/2015. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi în rejudecare: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor astfel: - pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de trafic de influen?ă prevăzută de art. 291 alin.1 Cod penal, cu referire la art. 6 din Legea nr.78/2000; - pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de spălare a banilor prevăzută art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012; - pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte (în legătură cu S.C. RUPIAH S.A., S.C. ENERO PROD S.R.L., S.C. CONTIS COMPANY S.R.L. şi S.C. CONTIS CONSULTING COMPANY S.R.L.) prevăzută de art. 12 lit. a teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal. În temeiul art. 396 alin. (6) Cod procedură penală, raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Vâlcov Darius Bogdan pentru săvâr?irea infrac?iunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte (în legătură cu S.C. RUPIAH S.A., S.C. ENERO PROD S.R.L., S.C. CONTIS COMPANY S.R.L. şi S.C. CONTIS CONSULTING COMPANY S.R.L.) prevăzută de art. 12 lit. a teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. În baza art. 291 alin.(1) din Codul penal, cu referire la art. 6 din Legea nr.78/2000 şi art. 19 din OUG 43/2002 condamnă pe inculpatul Vâlcov Darius – Bogdan la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de trafic de influen?ă. În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal. În baza art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012 şi art. 19 din OUG 43/2002 condamnă pe acela?i inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de spălare a banilor. În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.(1) lit. a) şi b) din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal În baza 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, contope?te pedepsele stabilite prin prezenta decizie şi aplică inculpatului Vâlcov Darius Bogdan pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an închisoare, reprezentând o treime din totalul celeilalte pedepse de 3 ani închisoare, acesta urmând să execute, în final, pedeapsa de 6 ani închisoare. În baza art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din Codul penal, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei rezultante. În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin.(1) şi alin. (3) lit. a) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din Codul penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii ?i până la executarea pedepsei rezultante. Men?ine măsurile asigurătorii luate faţă de inculpatul Vâlcov Darius – Bogdan prin ordonan?ele din 27 martie 2014, 31 martie 2015, 30 aprilie 2015 şi 11 mai 2015 emise în dosarul nr. 378/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a corup?iei, până la concuren?a sumei de 6.200.000 lei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin prezentei decizii. II. Respinge, ca nefondate apelurile formulate de intimaţi inculpaţi Tomescu Constantin Cristian, Prina Minel Florin şi Timofte Petre Bogdan împotriva sentinţei penale nr. 74 din data de 08 februarie 2018, pronunţată de Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casa?ie ?i Justi?ie în dosarul nr. 2018/1/2015, privind şi pe intimatul inculpat Şuşală Lucian Petruţ. III. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul intimat Vâlcov Darius Bogdan rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă intimaţi inculpaţi Tomescu Constantin Cristian, Prina Minel Florin şi Timofte Petre Bogdan la plata sumei de câte 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi Vâlcov Darius Bogdan, Tomescu Constantin Cristian, Prina Minel Florin, Timofte Petre Bogdan şi Şuşală Lucian Petruţ până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 400 lei se vor avansa din fondul Ministerului de Justiţie. I. Admite apelurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul intimat Vâlcov Darius Bogdan împotriva sentinţei penale nr. 74 din data de 08 februarie 2018, pronunţată de Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casa?ie ?i Justi?ie în dosarul nr. 2018/1/2015. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi în rejudecare: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor astfel: - pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de trafic de influen?ă prevăzută de art. 291 alin.1 Cod penal, cu referire la art. 6 din Legea nr.78/2000; - pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de spălare a banilor prevăzută art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012; - pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte (în legătură cu S.C. RUPIAH S.A., S.C. ENERO PROD S.R.L., S.C. CONTIS COMPANY S.R.L. şi S.C. CONTIS CONSULTING COMPANY S.R.L.) prevăzută de art. 12 lit. a teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal. În temeiul art. 396 alin. (6) Cod procedură penală, raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Vâlcov Darius Bogdan pentru săvâr?irea infrac?iunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte (în legătură cu S.C. RUPIAH S.A., S.C. ENERO PROD S.R.L., S.C. CONTIS COMPANY S.R.L. şi S.C. CONTIS CONSULTING COMPANY S.R.L.) prevăzută de art. 12 lit. a teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. În baza art. 291 alin.(1) din Codul penal, cu referire la art. 6 din Legea nr.78/2000 şi art. 19 din OUG 43/2002 condamnă pe inculpatul Vâlcov Darius – Bogdan la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de trafic de influen?ă. În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal. În baza art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012 şi art. 19 din OUG 43/2002 condamnă pe acela?i inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de spălare a banilor. În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.(1) lit. a) şi b) din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal În baza 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, contope?te pedepsele stabilite prin prezenta decizie şi aplică inculpatului Vâlcov Darius Bogdan pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an închisoare, reprezentând o treime din totalul celeilalte pedepse de 3 ani închisoare, acesta urmând să execute, în final, pedeapsa de 6 ani închisoare. În baza art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din Codul penal, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei rezultante. În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin.(1) şi alin. (3) lit. a) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din Codul penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii ?i până la executarea pedepsei rezultante. Men?ine măsurile asigurătorii luate faţă de inculpatul Vâlcov Darius – Bogdan prin ordonan?ele din 27 martie 2014, 31 martie 2015, 30 aprilie 2015 şi 11 mai 2015 emise în dosarul nr. 378/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a corup?iei, până la concuren?a sumei de 6.200.000 lei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin prezentei decizii. II. Respinge, ca nefondate apelurile formulate de intimaţi inculpaţi Tomescu Constantin Cristian, Prina Minel Florin şi Timofte Petre Bogdan împotriva sentinţei penale nr. 74 din data de 08 februarie 2018, pronunţată de Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casa?ie ?i Justi?ie în dosarul nr. 2018/1/2015, privind şi pe intimatul inculpat Şuşală Lucian Petruţ. III. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul intimat Vâlcov Darius Bogdan rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă intimaţi inculpaţi Tomescu Constantin Cristian, Prina Minel Florin şi Timofte Petre Bogdan la plata sumei de câte 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi Vâlcov Darius Bogdan, Tomescu Constantin Cristian, Prina Minel Florin, Timofte Petre Bogdan şi Şuşală Lucian Petruţ până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 400 lei se vor avansa din fondul Ministerului de Justiţie. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 mai 2023. Opinie concurentă - Se impunea punerea în discuţie a cererilor de schimbare a încadrării juridice formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. şi, respectiv, de către inculpatul Prina Minel şi pronunţarea asupra acestora, în sensul admiterii celei dintâi şi al respingerii celei de-a doua, printr-o încheiere distinctă de decizia prin care sunt soluţionate apelurile; - Se impunea punerea în discuţie, din oficiu, a schimbării de încadrare juridică în ceea ce priveşte infracţiunile de trafic de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă, în sensul reţinerii formei continuate conform art. 35 alin. (1) C.pen., pronunţarea asupra acesteia, în sensul admiterii, prin încheiere distinctă de decizia prin care sunt soluţionate apelurile şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare.