Stelian Muscalu, prezentatorul emisiunii “Business Club”, de la Digi 24, a ajuns la spital, după ce tuciul în care îşi pregătea mâncarea i-a explodat în faţă. Acesta se află internat la Spitalul Clinic de Arşi din Bucureşti.
Într-o postare pe blogul personal, Muscalu le-a explicat telespectatorilor de ce nu va apărea pe micul ecran în perioada următoare.
„Singurul motiv care justifică lipsa mea este că-mi place foarte mult să bucătăresc în timpul liber. Iar dragostea mea pentru bucătărie, a doua după televiziune, s-a dovedit ceva mai periculoasă decât prezentarea emisiunii Business Club”, a scris el.
„În weekend-ul care a trecut am încercat să duc pasiunea asta pe culmile extazului cu o rețetă originală de gulaș, gătită la foc molcom de lemne, alintată cu toate aromele pământului. Din păcate, n-a ieșit exact cum mă așteptam. Eu, fiind crescut mai mult printre betoane, trăind în fiecare zi printre betoane, tocmai de pământ am uitat. Am vrut să fac un foc de tabără, dar în loc să fac focul așa cum trebuie, pe pământ, eu l-am făcut pe ciment. Iar cimentul a fost atât de supărat că l-am încins în timp ce și afară erau mai bine de 30 de grade încât s-a gândit să se dea în spectacol... și cum poți să ieși mai bine în evidență decât printr-o explozie. (...) Cimentul s-a dilatat din cauza căldurii, probabil nu au fost rosturi pentru descărcarea tensiunii. Și ce să vezi... a bubuit chiar în fundul tuciului plin cu zemuri gustoase dar și foarte încinse. Neșansa a făcut ca în acel moment să ma aflu lângă el. În timp ce-l amestecam și ne îmbiam unul pe altul el, gulașul, cu mirosul eu cu masajul... s-a produs minunea”, a povestit el.
Jurnalistul Digi 24 a precizat că „deşi sună destul de rău”, medicii i-au dat asigurări că recuperarea sa va decurge normal.