Mihai Rusu, el însuși fost tenismen de performanță, iar apoi antrenor și jurnalist sportiv, l-a cunoscut pe Ion Țiriac din anii \"70 și l-a intervienat de mai multe ori după ce a rămas în Germania Fedearlă și a început să lucreze la Radio Europa Liberă.
"Ca sportiv a fost foarte bun, TOP 10. Ca om este un introvertit, un tip foarte egoist, un tip care trăiește și în prezent complexele sărăciei din copilărie și din tinerețe. Ca cetățean este un populist, un totalitar, este întotdeauna cu aceia care sunt împotriva statelor de drept, mă refer la Putin, a fost prieten cu Mao Tze Dong. Deci cu excepția părții sportive, celelalte calități ale sale l-au condus toată viața către bani, bani, bani", a afirmat Rusu, în direct la Realitatea Plus.
Jurnalistul a criticat și impostura de care au dat dovadă atât Ion Țiriac, cât și Ilie Năstase, după perioada comunistă. Deși în perioada regimului Ceaușescu și-au fixat domiciliu fiscal în Monte Carlo, pentru a nu fi impozitați în România, imediat după prăbușirea regimului au venit în România cu aură de patrioți și de dizidenți.
"Ca să vii după 1990 să te lauzi că tu ai făcut ceva pentru România, să faci pe populistul, să vii cu Ion Iliescu și Petre Roman și să pui primul fundament al STATULUI PARALEL și să te declari cel mai mare patriot, într-un moment în care Roman i-a dat terenuri, i-a dat locuințe. I-a făcut aceste concesii, pe sume modice, probabil "speriat" că vine Ion Țiriac cu mari investitori în România.
Numai că Țiriac a venit cu partenerii lui, inclusiv pe care pe care-i vedeți pe la vânătorile de la Balc și la vremea respectivă a pus un monopol economic, cu o protecție politică, din partea lui Petre Roman și a lui ion Iliescu.
Această monopolizare a economie s-a dus până în 2019, în special în guvernările PSD, până la Viorica Dăncilă, cu cele 1000 de grădinițe care urmau să fie construite pentru 500 de milioane de euro, dar ele constau, de fapt, 100 de milioane, Unde credeți că rămâneau acele sume? La cel care le construia, adică la Tiriac," a mai afirmat jurnalistul Mihai Rusu.