În vârstă de 84 de ani, Barbara Walters, o veritabilă legendă a televiziunii americane, şi-a luat la revedere de la telespectatori în cadrul show-ului "The View", talk show-ul ei matinal pe care l-a creat în 1997, după ce, anterior, devenise deja celebră relatând o serie de evenimente celebre, precum vizita istorică făcută de preşedintele Richard Nixon în China în 1972, şi intervievase câteva generaţii de celebrităţi şi lideri politici mondiali, inclusiv pe actualul preşedinte american, Barack Obama.
Barbara Walters, care a câştigat de-a lungul anilor mai multe premii Emmy, a glumit în ultima ei emisiune în direct, spunând că, de acum înainte, va avea suficient timp la dispoziţie pentru a-şi face injecţii cu botox şi pentru a participa la deschiderile oficiale ale unor supermarketuri. Într-o notă mai serioasă, renumita jurnalistă americană a spus că la finalul carierei sale se mândreşte cel mai mult cu faptul că foarte multe femei lucrează în prezent în televiziune. "Dacă am făcut cu adevărat ceva care să ajute femeile, atunci aceasta este moştenirea pe care o las în urma mea", a spus Barbara Walters. "Cine ştie ce ne aduce viitorul? Poate că în loc de «la revedere» ar trebui să vă spun «à bientot» («pe curând» în limba franceză, n.r.)", a completat aceasta.
Mai multe jurnaliste de marcă au fost alături de Barbara Walters în ultima ei emisiune pentru a saluta realizările celebrei prezentatoare americane. Fostul secretar de stat al Statelor Unite, Hillary Clinton, a fost prezentă şi ea în emisiune, alături de actorul Michael Douglas şi de realizatoarea TV Oprah Winfrey.
"La fel ca toată lumea, vreau să îţi mulţumesc pentru că ai fost un pionier, în absolut toate sensurile acestui termen", a declarat Oprah Winfrey. "Ai fost prima care a deschis o uşă, care a doborât o barieră, care a pavat drumul pe care noi păşim acum", a adăugat ea.
Emisiunea de vineri a reprezentat punctul culminant al unei serii de evenimente dedicate prezentatoarei Barbara Walters, desfăşurate pe durata unei săptămâni întregi. Printre aceste evenimente s-a aflat şi o reuniune organizată la New York, la care au participat fostul primar newyorkez Rudy Giuliani, cineastul Woody Allen şi editorul-şef al revistei Vogue America, Anna Wintour.
Totodată, clădirea în care se află postul de televiziune ABC, o unitate a grupului Walt Disney Co., a primit numele prezentatoarei Barbara Walters. Actuali şi foşti coprezentatori ai emisiunii "The View" s-au reunit joi, pentru a saluta cariera celebrei jurnaliste americane. De asemenea, postul ABC a difuzat vineri seară o emisiune specială sub forma unei retrospective de două ore, care a prezentat povestea vieţii şi carierei acesteia.
Barbara Walters a anunţat că se va retrage din activitate în 2013 şi a spus că decizia era una de ordin personal. Anunţul ei a venit după o serie de probleme de sănătate din ultimii ani, care au inclus o contuzie severă, după ce jurnalista a leşinat în reşedinţa ei şi s-a lovit în zona capului, varicelă şi o operaţie pe cord în 2010.
Barbara Walters, care a intervievat pe parcursul carierei sale câteva sute de vedete din showbiz şi personalităţi din alte domenii, a devenit, în 1976, prima femeie din lume care a prezentat un buletin informativ de seară la o televiziune.
Şi-a început cariera în 1961, la NBC, unde era coprezentatoare a emisiunii matinale "Today", înainte de a se alătura echipei de la ABC în 1976. Pentru această televiziune a fost coprezentatoare a emisiunii "20/20" şi a lansat apoi "The View", în 1997.
De-a lungul anilor, Barbara Walters a realizat peste 800 de interviuri, inclusiv cu personalităţi politice precum Fidel Castro, Anwar Sadat, Menahem Beghin, Boris Elţîn, Bashar al-Assad şi toţi preşedinţii şi primele doamne din Statele Unite ale Americii, începând cu administraţia Richard Nixon şi până în prezent. Margaret Thatcher, Indira Gandhi, Vladimir Putin, Saddam Hussein, dar şi Katharine Hepburn, Anna Wintour, Michael Jackson, Harrison Ford, Tom Cruise şi Angelina Jolie s-au aflat, de asemenea, pe lunga listă de celebrităţi intervievate de Barbara Walters.
Cea mai mare audienţă din palmaresul Barbarei Walters rămâne cea înregistrată în 1999, când jurnalista a intervievat-o pe Monica Lewinsky, cu privire la relaţia pe care aceasta a avut-o cu preşedintele SUA Bill Clinton: 74 de milioane de telespectatori au urmărit acest interviu exclusiv acordat Barbarei Walters.
Barbara Walters a fost căsătorită de patru ori, dintre care de două ori cu acelaşi bărbat. Ea este mama unei fiice adoptive.