O fotografie cu un mesaj cumplit a fost distribuită de 47.000 de ori zilele trecute pe Facebook în România.
Ce spune mesajul, iată mai jos:
Dar reflectă mesajul realitatea? Se pare că nu.
Imaginea originală a fost postată prin 2010 de EMS Flight Crew, o comunitate internațională de medici implicați în salvări aeriene, scrie Snopes.
Este cât se poate de reală: o mașină făcută praf într-un parapet. Doar că nicăieri nu se sugerează că victima ar fi fost tăiată în două, cu atât mai puțin că jumătatea de sus a persoanei a fost găsită în portbagaj.
De fapt, judecând după puținele informații aflate la dispoziție, se pare că victima a fost transportată la spital, supraviețuind, măcar în primă fază.
Nicio informație nu confirmă de altfel faptul că victima stătea cu telefonul în mână în timp ce conducea.
Se pare că fotografia a fost folosită în mod intenționat pentru a-i impresiona pe șoferi, cu un mesaj general: ”Nu folosiți telefonul în timp ce conduceți”. Chiar dacă nu avea vreo legătură cu asta. În timp, mesajul a devenit tot mai dur și mai lipsit de credibilitate.
Totuși, în ciuda acestei exagerări și a falsificării imaginii, mesajul de fond este cât se poate de necesar: ”Nu folosiți telefonul mobil în timp ce conduceți”.