Ieri au sosit în România doi reprezentanți de mare calibru ai judo-ului francez, ce vor susține până joi o sesiune de seminarii și antrenamente alături de antrenorii români din toată țara, scrie solidnews.ro.
LARBI BENBOUDAOUD, fost campion mondial și medaliat olimpic, coordonatorul actual al tuturor loturilor Franței, respectiv PAVIA AUTOMNE, fostă medaliată olimpică, antrenoarea lotului de cadete al Franței, vor începe astfel programul de parteneriat și asistență între Federațiile de Judo ale Franței și României, care a fost negociat și parafat de către președinții celor două foruri sportive, STEPHANE NOMIS și COZMIN GUȘĂ. Acordul, ce prevede multiple colaborări desfășurate în cele două țări, a fost semnat pentru o durată de trei ani, cu posibilitatea de prelungire automată pentru încă un ciclu olimpic.