Potrivit rezultatelor licitaţiei organizate pentru găsirea unui spaţiu în care să funcţioneze Judecătoria Buzău, oferta depusă de proprietarul centrului comercial Galleria, societatea Eurosting AAW Industry, a obţinut 92 de puncte faţă de 82,8 cât a obţinut celălalt spaţiu înscris la licitaţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Diferenţa a fost făcută de preţul solicitat, câştigătorul licitaţiei solicitând 7,48 de euro pentru închirierea unui metru pătrat faţă de 9,45 cât era în oferta celuilalt competitor, dar şi de numărul de locuri de parcare şi de calitatea spaţiului oferit.
“La Buzău va funcţiona cea mai modernă judecătorie din România. Am oferit un preţ mai mic decât cel solicitat de celălalt competitor, preţ care pe perioada de cinci ani, pe cât urmează să se semneze contractul, va aduce o economie de aproape 10 miliarde în contul Judecătoriei Buzău. Pe lângă aceasta ne-am oferit să suportăm cheltuielile cu curăţenia grupurilor sanitare, dar şi să realizăm mobilierul pentru întreaga instituţie. Va fi amenajată o intrare separată iar suprafaţa destinată activităţii comerciale nu va fi afectată chiar dacă suprafaţa totală ce va fi ocupată de judecătorie va fi de 2.150 de metri pătraţi”, a declarat Liviu Avram, proprietarul centrului comercial Galleria.
Societatea câştigătoare trebuie să semneze contractul cu Judecătoria Buzău în termen de maximum cinci zile, după care se va trece la compartimentarea spaţiului şi amenajarea sălilor care vor fi puse la dispoziţia instanţei. Judecătoria Buzău va ocupa o suprafaţă de 10 la sută din întreaga suprafaţă a centrului comercial.