Un magistrat care a luat șpagă în 2013 primește pensie specială. Un alt judecător sau procuror care a luat mită în 2015 nu mai ia banii. Și asta pentru că lergea în România le interzice magistraților să primească pensie specială, dar doar dacă fapta a fost comisă după 2014.
Luăm două cazuri concrete: judecătoarea Dumitrița Piciarcă a fost condamnată la peste 4 ani de închisoare pentru că a anulat ilegal pedeapsa unui afacerist. După sentință, ea și-a câștigat pensia specială... tot în instanță. Un alt judecător, condamnat la 12 ani pentru mită, are deja o primă decizie în justiție prin care i se dă pensia.
Aurelian Murgoci, judecător CAB, fost președinte al Judecătoriei Sectorului 5: „Nu se poate face nimic pentru că e un principiu constituțional ca legea civilă nu poate retroactivă. Nu este o imagine foarte bună pentru magistratură să se afle în spațiul public faptul ca mulți magistrați condamnați pentru fapte de corupție încasează la ora actuală pensii de serviciu substanțiale față de pensiile încasate de cetățenii de rând”.
Judecătorul spune că interdicția pentru magistrații corupți a fost introdusă târziu.
„Legiuitorului i-a scăpat, nu cred ca intenționat, dar i-a scăpat că pot apărea și astfel de situații. Și ne-am trezit abia în 2014”, a spus judecătorul CAB.
Întrebat dacă singura soluție pentru ca un magistrat corupt să nu mai primească pensie specială e să renunțe la ea, Aurelian Murgoci a răspuns: „Se poate să renunțe, dar nu știu dacă ar face-o cineva, poate cineva cu mustrări de conștiință”.
Murgoci susține, însă, că restul magistraților, care nu încalcă legea, trebuie să ia pensie specială.
„O văd foarte utilă. Ea a fost constituită ca un fel de recompensă pentru magistrați, pentru numeroasele restricții interdicții la care sunt supuși, pentru că trebuie să aibă un comportament exemplar în societate”, a mai spus fostul președinte al Judecătoriei Sectorului 5.
Chiar și cei care nu îl au, însă, tot câștigă pensiile speciale.