"Detinutii au ajuns la o stare de saturaţie, având în vedere condiţiile de acolo, dar de aici şi până la insinua că două posturi de televiziune s-au inteles pentru a indemna deţinuţiii la revolta este o cale lunga. Fostul director ANP trebuie sa vină acum cu probe, pentru că declaraţia este una menită să aducă atingere celor doua instituitii de presa.(...) Este de neconceput, în opinia mea, dacă nu ai probe. Nu se poate sa avem astfel de atitudine cand presa este o intituţie care aparţine unui stat demicratic", a declarat Jucan, în exclusivitate la Realitatea Tv.
Anterior, Valentin Jucan a precizat că afirmațiile fostului șef al ANP sunt de natură a aduce atingere independenței presei:
"Legea audiovizualului numărul 504 din 2002, republicată, articolul 6, aliniatul 3, prevede: “sunt interzise ingerinţe de orice fel în conţinutul, forma sau modalităţile de prezentare a elementelor serviciilor media audiovizuale, din partea autorităţilor publice sau a oricăror persoane fizice sau juridice, române ori străine.”
În cadrul unui interviu publicat recent, fostul șef al Administrației Naționale a Penitenciarelor – ANP, domnul Sorin Dumitrașcu, pune sub acuzare două posturi de televiziune din România, susținând faptul că “s-a ajuns aici din cauza presiunii mediatice create de trusturi mass-media patronate sau finanțate de actuali deținuți (...) fiind de notorietate că înaintea acestor reacții ale deținutilor au fost adevărate campanii mediatice pe tema situației penitenciarelor, și crearea unei așteptări în rândul deținuților referitoare la o potențială amnistie și grațiere. “
Consider că afirmațiile fostului șef al ANP sunt de natură a aduce atingere independenței presei, au caracter manipulator și, în lipsa unor probe certe, reprezintă un atac nepermis la adresa celor două instituții de presă.