"În primul rând, vreau să felicit toate partidele româneşti de centru-dreapta pentru rezultatul obţinut în primul tur al alegerilor prezidenţiale, care au avut loc ieri. Ca urmare a celor întâmplate, îndemn toate partidele din România, membre PPE să-l susţină pe Klaus Iohannis pentru a câştiga alegerile de pe 16 noiembrie. Rezultatul obţinut ieri arată că Klaus Iohannis este un candidat foarte puternic şi competitiv, cu o bază solidă care-l va conduce spre succes la alegerile de peste două săptămâni. Îl felicit încă o dată şi îl asigur de tot sprijinul meu încă de pe acum" , afirmă Daul, într-un comunicat remis realitatea.net
El menţionează că apreciează şi rezultatele obţinute de ceilalţi candidaţi ai PPE —EElena Udreade la Partidul Mişcarea Populară, Monica Macovei candidat independent şi Hunor Kelemen de la Uniunea Democratică a Maghiarilor din România. "Reiterez importanţa mobilizării alegătorilor de centru-dreapta atât în România cât şi în străinătate pentru a-l sprijini pe Klaus Iohannis. De asemenea este crucial ca problemele ridicate de către candidaţii celorlalte partide membre PPE să fie abordate de către Klaus Iohannis în etapa finală a acestor alegeri. Valorile pentru care Klaus Iohannis şi partidele noastre membre s-au luptat în această campanie sunt comune pentru toţi membrii familiei noastre politice şi trebuie să avem grijă ca toate aceste valori să meargă mai departe. Partidele membre PPE din România, PDL, PNL, PMP, UDMR şi PNŢCD - partidele de centru - dreapta trebuie să rămână unite dacă vrem să câştigăm pe 16 noiembrie", afirmă Daul.