O producţie Marvel, realizată după benzi desenate, filmul prezintă originea personajului Joker, un criminal sarcastic, interpretat de Joaquin Phoenix, în oraşul Gotham undeva la începutul anilor '80.
Preşedintele juriului pentru competiţia din acest an a fost regizoarea argentiniană Lucrecia Martel, cunoscută pentru pelicule precum "Zama" şi "La Ciénaga". Aceasta a fost a şaptea femeie care deţine această poziţie în istoria festivalului.
Anul trecut, marele premiu al Mostrei veneţiene, Leul de Aur, a fost acordat dramei în alb şi negru "Roma", de Alfonso Cuaron.
Anul acesta, în afara competiţiei a rulat şi filmul regizorului de origine română premiat cu Emmy Alexander Nanău "colectiv", o producţie România-Luxemburg. Documentarul "colectiv" prezintă evenimentele care au urmat incendiului din clubul bucureştean în care au murit 64 de persoane, în 2015. "colectiv" marchează o premieră pentru istoria recentă a cinematografiei din România, fiind, potrivit organizatorilor festivalului, primul documentar românesc selectat la Mostra veneţiană.
"Colectiv" este un documentar observaţional care spune povestea primului an de după incendiul din clubul Colectiv. Filmul urmăreşte cu egal interes autorităţi şi jurnalişti, într-o interacţiune permanentă de căutare şi expunere a adevărului. Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public, despre curaj şi responsabilitate individuale, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia a avut loc în perioada 28 august - 7 septembrie.
Anul acesta, regizorul spaniol Pedro Almodóvar a primit Leul de Aur pentru întreaga carieră din partea organizatorilor.
Prezentăm mai jos lista principalilor câştigători ai ediţiei din 2019 a Festivalului de Film de la Veneţia:
Leul de Aur: "Joker", de Todd Phillips
Marele premiu al juriului: "J'accuse", de Roman Polanski
Leul de Argint pentru cea mai bună regie: Roy Andersson, pentru "Om det oändliga/ About Endlessness"
Coppa Volpi pentru cea mai bună actriţă: Ariane Ascaride, "Gloria Mundi", de Robert Guédiguian
Coppa Volpi pentru cel mai bun actor: Luca Marinelli, pentru "Martin Eden", de Pietro Marcello
Premiul pentru cel mai bun scenariu: Yonfan, pentru "Ji yuan tai qi hao/ No. 7 Cherry Lane"
Premiul special al juriului: "La mafia non è più quella di una volta", de Franco Maresco
Premiul Marcello Mastroianni pentru cel mai bun actor debutant: Toby Wallace, pentru "Babyteeth", de Shannon Murphy
Secţiunea Orizzonti
Cel mai bun film: "Atlantis", de Valentin Vasianovych
Cel mai bun regizor: Théo Court, pentru "Blanco en Blanco"
Premiul special al juriului: "Verdict", de Raymund Ribay Gutierrez
Cea mai bună actriţă: Marta Nieto, pentru "Madre", de Rodrigo Sorogoyen
Cel mai bun actor: Sami Bouajila, pentru "Bik Eneich/ Un Fils", de Mehdi M. Barsaoui
Cel mai bun scenariu: Jessica Palud, Philippe Lioret, Diastème, pentru filmul "Revenir", de Jessica Palud
Cel mai bun scurtmetraj: "Darling", de Saim Sadiq
Leone del Futuro - premiul "Luigi De Laurentiis" pentru film de debut: "You Will Die At 20", de Amjad Abu Alala