Joe Biden a declarat presei joi dimineață (ora locală 10.00, ora 17.00, ora României), la plecarea de la Casa Albă, că „SUA are motive serioase să creadă că rușii sunt pregătiți să intre în Ucraina. Rusia este angajată într-o operațiune cu steag fals”, transmite CNN.
Riscul unei invazii a Rusiei în Ucraina este „foarte ridicat", avertizează președintele american, adăugând că „prognoza” inițială a CIA, legată de o invazie pe 16 februarie, s-a dovedit a fi falsă, potrivit AFP, citat de Agerpres.
„Fiecare informație pe care o avem indică faptul că rușii sunt pregătiți să intre în Ucraina, să atace Ucraina. Cred că se va întâmpla în următoarele câteva zile”, a afirmat Biden.
Urmează ca secretarul de stat Antony Blinken să meargă la ONU și să se stabilească o cale diplomatică pentru discuții, a mai anunțat Joe Biden. În același timp, presa americană relatează că Administrația Biden consideră că Rusia ar putea folosi reuniunea ONU ca un pretezt pentru a declanșa un posibil atac în Ucraina.
„Administrația Biden consideră că Rusia ar putea încerca să folosească întâlnirea de astăzi (joi - n.red.) a Consiliului de Securitate al ONU pentru a stabili un motiv pentru o potențială invazie”, a declarat un înalt oficial al administrației, care a susținut că Rusia a distribuit un document cu afirmații false aseară către țările Consiliului, potrivit CNN.
Președintele american a reluat însă același mesaj pentru a evita un atac, și anume că în acest moment „există o cale” diplomatică și a precizat că „nu are de gând să-l sune pe Putin”.
Biden a făcut aceste declarații după ce a părăsit Casa Albă joi dimineață pentru a călători în Ohio.