Recent, Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor a recomandat administrarea unei doze suplimentare cu serul Pfizer/BioNTech pentru anumite grupe de risc, la cel puțin șase luni după administrarea celei de-a doua.
”Ştiu că nu pare, dar am peste 65 de ani. Şi, din acest motiv, îmi primesc booster-ul astăzi”, a declarat Biden înainte de a se vaccina.
Președintele SUA, în vârstă de 78 de ani, le-a transmis americanilor că ”dozele suplimentare sunt importante, dar cel mai important lucru pe care trebuie să îl facem este să avem mai mulţi oameni vaccinaţi.”
În prezent, aproximativ 23% din populația SUA nu a primit nicio doză de vaccin. ”Aceștia provoacă groaznic de mult rău pentru restul ţării”, a mai spus Biden.
Liderul american a primit a doua doză de vaccin Pfizer în ianuarie. Liderul american a precizat că și soția sa, Jill Biden, în vârstă de 70 de ani, va primi a treia doză, potrivit nbcnews.ro.