"Si in timpul acela se va ridica Arhanghelul Mihail, cel care sta peste fiii poporului tau. Si va fi timp de intristare, intristare cum n-a mai fost de cand s-a facut neamul omenesc pe pamant pana in timpul acela. Si in timpul acela se va mantui poporul Tau, tot cel care va fi gasit scris in carte. Si multi dintre cei care dormeau in tarina pamantului se vor scula. Unii spre viata de veci, altii spre ocara si rusine vesnica. Si cei care au fost intelegatori vor straluci ca lumina tariei si din dreptii cei multi ca stelele in veci si inca vor straluci" (Daniil XII, 1-3.)
Dragii mei, in aceasta seara, fiindcă este Joia neagră a patimilor, când Mântuitorul le-a spălat picioarele ucenicilor, ca legământ al smereniei, singura care poate nărui trufia, m-am gândit sa facem o ediție calda, vorbind de la inima la inima despre noi toți in căutarea cuvântului pierdut!
Dacă am înțelege ca Iisus este cuvântului Domnului întrupat și mai ales ca Împărăția lui nu este din lumea aceasta, nu am lasa nimic sa ne tulbure sufletele!
Va voi prezenta, la început, un filmuleț eseu pe care l-am făcut cu cinci ani in urma, in Tara Sfânta, vom vorbi despre dorul de Dumnezeu și Setea de Frumusețe cu George Grigoriu, realizator Realitatea Spirituala, Doru Bem, actor și teolog, și vom difuza mesajele pastorale ale celor mai apropiați colaboratori Jocuri de Putere!