Va fi al cincilea an la rând când manualele vor lipsi de pe băncile elevilor la începutul anului şcolar! Până în acest moment, au fost aprobate doar şapte discipline dintre cele 25 de materii. Manualele importante cum ar fi matematica sau limba română vor ajunge abia în octombrie în şcoli, dar cele de educaţie fizică şi dirigenţie vor fi gata la timp!
"Din păcate manualele de matematică şi limba şi literatura română sunt contestate, acestor vor întârzia. Ce manuale vor fi? Cele de educaţie fizică şi sport care nu sunt contestate, cele de religie, cele de orientare persoanlă", spune IULIAN CRISTACHE, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi.
Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, recunoşte că sunt probleme, dar nu vede manualul foarte important.
"Nu întotdeauna elevul este obligat şi eu am predat matematică şi nu întodeauna am aveam nevoie de manual la ore şi le spuneam: nu aduceţi manualul săptămâna viitoare la ore!", spune ministrul.
Cu manual pe bancă sau fără manual, ministerul tot plăteşte editurile! Numai cărţile de clasa a V-a costă aproximativ 25 de milioane de lei, din care 1,5 milioane vor fi alocate pentru cele de sport!
"Beneficiarul principal al actului de educaţie este elevul, orice drept al elevului nu îl încălcăm, şi nu o să încălcăm", declară Pop.
"Din păcate se va apela tot la bugetul părinţilor şi vom fi nevoiţi să scoatem bani din buzunar", spune Eugen Ilea, un părinte.
La rândul lor, profesorii se plâng că nu au fost instruiți să predea după noile manuale! Dintre cele cinci edituri câştigătoare, doar una organizează cursuri gratuite de formare pentru dascăli.
"Toate temele lor au fost interdisciplinar predate. Dacă aveau matematică, făceau matematică, ştiinţe şi pictură şi arte plastic în aceeaşi oră şi va trebui să găsim soluţii noi", spune VIOLETA DASCĂLU, profesor, director Şcoala Ferdinand.
În anul școlar 2017-2018, în clasa a V-a sunt înscriși aproximativ 170 de mii de copii.