Jens Stoltenberg a declarat vineri, la reuniunea NATO cu miniştrii de externe ai ţărilor membre ale Alianţei, că că există un risc real de conflict în Ucraina, întrucât Rusia își continuă consolidarea forțelor la frontiera cu această țară. Din această cauză, Alianța Nord-Atlantică trebuie să se pregătească pentru un eşec al diplomaţiei, mai ales că săptămâna viitoare vor avea loc discuții directe cu Moscova, în cadrul reuniunii NATO-Rusia. Rusia a anunțat deja de acum două săptămâni că are nevoie de garanţii că NATO nu se va mai extinde şi va renunţa la orice activitate militară în Europa de Est şi Ucraina.
„Consolidarea militară a Rusiei continuă în jurul Ucrainei şi este însoţită de un discurs ameninţător al Moscovei dacă cerinţele sale nu sunt acceptate. Or, ele sunt inacceptabile, astfel că riscul unui nou conflict este real”, a declarat şeful NATO la finalul unei reuniuni prin videoconferinţă cu miniştrii de externe ai ţărilor membre ale Alianţei.
Săptămâna viitoare sunt prevăzute discuții bilaterale ruso-americane la Geneva, considerate cruciale de unii analiști, urmate de un Consiliu NATO-Rusia și apoi de discuții în cadrul mai larg al OSCE.
Jens Stoltenberg a spus că NATO consideră pozitivă deschiderea Rusiei către dialogul diplomatic care începe săptămâna viitoare, dar Alianţa nu poate accepta crearea unor membri „de categoria a doua” care nu pot fi apăraţi, potrivit Reuters.