Fondatorul Frontului Naţional va "contesta sentinţa", a declarat avocatul său, Wallerand de Saint-Just, potrivit Mediafax.
Le Pen a fost condamnat în primă instanţă, pe 19 decembrie 2013, pentru injurii publice aduse unui grup de persoane din cauza apartenenţei lor la o etnie.
El a făcut apel la sentinţa respectivă, iar avocatul general a cerut, pe 9 octombrie, confirmarea condamnării lui Le Pen.
La 22 septembrie 2012, la universitatea de vară a Frontului Naţional, Jean-Marie Le Pen a răspuns provocărilor privind imigraţia, tema predilectă a acestui partid, sub privirile fiicei sale, Marine, care conduce în prezent partidul.
Luând în derâdere romii, el a stârnit zâmbete şi aplauze atribuindu-le fraza: "Noi suntem ca păsările, zburăm natural".