Pe de altă parte, Jandarmerie a comunicat că organizatorul, alături de câțiva reprezentanți ai acestuia, a îndemnat participanții la adunarea publică să blocheze accesul în instituția publică, încercând ulterior să pătrundă în interiorul acesteia.
Jandarmii, prin dispozitivele preventiv de ordine publică, au oprit aceste demersuri și i-au determinat pe participanți să păstreze caracterul pașnic al manifestației de protest.
Totodată, pe timpul adunării publice, un bărbat s-a urcat pe fațada clădirii și, în acest moment, prin echipele noastre de dialog, încearcăm să determinăm persoana să coboare în siguranță.
Precizăm faptul că au fost identificate mai multe persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare, împotriva acestora urmând a fi aplicate măsuri legale de sancționare, a precizat jandarmeria.