”Toată lumea care vrea să minimizeze impactul acestui interviu se întreabă ce relevanță are informația, că erau banii lui Ghiță și voia să-și ajute prietenul. Banii nu au fost declarați nici la partid, nici la Autoritatea Electorală Permanentă. Dacă 2,5 milioane de dolari zboară din conturile lui Ghiță prin câteva firme pentru a li se pierde urma și ajung în SUA nu mai are relevanță...e revoltător. În paralel, am citit comentarii care consideră că interviul este unul de umanizare a procurorului. Vor avea surprinze mari în această seară. Am refuzat foarte mult timp să cred acele foarte multe persoane din anturajul lui Ponta care-l numeau instabil, labil. Ieri, înainte să apară interviul, avea deja o reacție în care spunea că eu și Bogdan Muzgoci susținem infractorii. Ulterior, ne-a numit infractori. Mai pe seară, după ce a ascultat toată bucata de interviu, și-a corectat postarea pe Facebook. Asta spune mult despre cum vede Ponta viața și oamenii”, a comentat Leca, la Realitatea Plus.
Realitatea PLUS difuzează miercuri episodul doi din interviul anului, de la ora 19:00.