Roxana Mihalache, iubita fostului edil al Constanței, a venit rapid din Madagascar în România, pentru a se putea ocupa personal de dosarul căsătoriei lor. Viitoarea soție a lui Radu Mazăre s-a prezentat, de asemenea, joi, 27 iunie, la Penitenciarul Rahova, pentru a-și vizita iubitul și a declarat că nu se aștepta să fie cerută în căsătorie, explicând însă că, de când l-a cunoscut pe Mazăre, s-a simțit mereu ca în luna de miere, potrivit Mediafax.
Viitoarea soție a lui Radu Mazăre a spus că fostul edil nu a avut probleme în Madagascar: „El nu a avut niciodată probleme în Madagascar. Niciodată cu nimic (nu l-a căutat poliția, n.r.). (Autoritățile, n.r.) Știau că el locuiește și de situația lui.” Întrebată cum era viața lor în Madagascar, Mihalache a spus că era „una normală”.