Bărbatul a reuşit să îi şocheze atât pe anchetatori, cât şi pe cadrele medicale, dar şi întreaga comunitate din Santa Mare, după ce şi-a omorât partenera şi a dormit două nopţi alături de ea, potrivit monitorulbt.ro.
Acesta le-ar fi spus tuturor vecinilor că şi-a omorât concubina încă de marţi, însă nimeni nu l-a luat în serios. O vecină a sesizat poliția cu privire la dispariția femeii după ce a constatat că aceasta nu mai ieșise din casă de câteva zile.
Iubire plătită cu viaţa
„I-a spus şi mamei lui, spunea şi la bar în sat. Se lăuda că a bătut-o cu o coadă de mătură până nu a mai mişcat. Nimeni nu l-a luat în seamă iniţial, pentru că el este cu probleme psihice şi tot timpul băut şi lumea nu îl prea ia în seamă”, a spus unul dintre vecinii bărbatului.
La fața locului s-au deplasat un echipaj de poliție și unul de la ambulanţă, iar femeia cu care acesta locuia de mai mulţi ani a fost găsită fără suflare.
„Din păcate nu s-a mai putut face nimic. Decesul a surveni în urmă cu aproape 48 de ore, după semnele de degradare”, a spus un cadru medical de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.
În urma anchetei la fața locului, polițiștii l-au ridicat pe bărbat și l-au dus la audieri.
Agresor internat la Psihiatrie
Ulterior, agresorul a fost internat pe Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean, pentru a fi supus unei evaluări de specialitate, urmând ca, în perioada următoare, medicii să decidă dacă acesta avea sau nu discernământ în momentul producerii faptei.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.