Potrivit Daily Mail, cuplul a murit pe 8 aprilie, el, în vârstă de 97 de ani, la ora 4, iar ea, în vârstă de 97 de ani, la ora 6, la doar câteva zile după aniversarea de 77 de ani.
Ei au fost aduși unul lângă altul, la scurt timp înainte să moară, pentru a se putea ține de mâini pentru ultima oară.
”Mama era la etaj și tata la parter, iar personalul de la spital ne-a întrebat dacă dorim să le împreunăm paturile. Am fost de acord. Tata a fost adus sus pentru ca ei să-și poată strânge mâinile”, a declarat fiica celor doi