Guvernul condus de Giuseppe Conte este gata să prelungească starea de urgență, care urmează să expire din punct de vedere tehnic la 31 iulie.
Noua dată indicată de guvernul italian va fi cea a zilei de 31 decembrie, scrie stiridiaspora.ro. Informația a fost anunțatră de publicația Notizie.it.
Principalul motiv pentru autoritățile din Italia vor să prelungească starea de urgență este că premierul poate aproba toate documentele necesare pentru protecția sănătății, la fel cum s-a întâmplat în primele luni de luptă împotriva coronavirusului.
Decizia guvernului de a prelungi starea de urgență în Italia provine în principal în urma recomandărilor Comitetului Științific și Tehnic de la nivelul Ministerului Sănătății, având în vedere posibilitatea ridicată să apară un doilea val de infectări, undeva în toamnă.
Italia a devenit în martie una din cele mai afectate țări de epidemia de coronavirus, fiind a doua după China la numărul infectărilor și deceselor. Pe 11 martie, numărul infectărilor cu noul coronavirus ajunsese deja aproape de 10.000, rata deceselor fiind de 5% până la jumătatea lunii martie.
Italia a fost prima tară occidentală care s-a confruntat cu ravagiile virusului depistat în Wuhan și raportat de China pe 31 decembrie 2019. Zborurile înspre și dinspre China au fost oprite de Italia pe 31 ianuarie, când a fost declarată starea de urgență în Peninsulă.
Italia a trecut de vârful epidemiei spre sfârșitul lunii aprilie. Curba infectărilor s-a aplatizat pe 25 aprilie, cu peste 195 de mii de cazuri confirmate și peste 26 de mii de decese. Până pe 10 iulie, Italia a raportat 242.363 de cazuri de infectari, cu doar 214 de imbolnăviri în 24 de ore, și 34.926 de decese, potrivit datelor centralizate de platforma Worldometers.
Nu toate partidele sunt de acord cu o prelungire a stării de urgență. Măsura provoacă discordie între principalele partide politice din Italia.
Astfel, o prelungire până la 31 decembrie ar fi acceptată fără ezitare de Mișcarea de 5 Stele și de Partidul Democrat, cele două forțe principale aflate în prezent în Palazzo Chigi, în timp ce fostul premier Matteo Renzi se opune vehement. Totodată, reprezentanții Ligiii lui Matteo Salvini au declarat că nu văd "nevoia acestei prelungiri”.
Starea de urgență datorată epidemiei de coronavirus din Italia a fost declarată la 31 ianuarie după avizul Organizației Mondiale a Sănătății.
Potrivit legislației în vigoare, starea de urgență poate fi extinsă "pe durata a șase luni, așa cum prevede legislația în vigoare, pentru a permite emiterea ordonanțelor de protecție civilă necesare”.