Potrivit unui comunicat al poliției locale, stupefiantele au fost confiscate în portul Salerno (la sud de Napoli) şi au o valoare de 1 miliard de euro pe piaţa neagră. Oamenii legii spun că aceasta ar fi și "cea mai mare captură de amfetamine la nivel mondial".
Drogurile se găseau în trei containere suspecte, în care se aflau cilindri de hârtie şi maşini de uz industrial.
Cilindrii de hârtie în mai multe straturi, cu o înălţime de 2 metri şi un diametru de 1,4 metri, fabricaţi probabil în Germania, permiteau ascunderea, în fiecare dintre ei, a circa 350 kg de comprimate în straturile interioare, fără a putea fi detectate prin scanner.
Comprimatele erau marcate cu simbolul "captagon", un medicament clasat ca stupefiant, cunoscut şi sub denumirea de "drogul jihadului", mai precizează anchetatorii.
"Se ştie că SI îşi finanţează activităţile teroriste mai ales prin traficul de drog sintetic produs în Siria, care, din acest motiv, a devenit în ultimii ani primul producător mondial de amfetamine", mai arată comunicatul citat.