De zece zile campania de vaccinare în Italia staționează, în prezent administrându-se numai a doua fiolă pentru cei peste 1.3000.000 de cetățeni vaccinaţi. Conform RRA, compania Moderna va micșora livrările sale de vaccinuri, trimiţând spre Peninsulă la 7 februarie cu 20% mai puține doze decât era stabilit.
Totodată, se așteaptă cu mare interes decizia Ministerului Sănătății în privința noilor zone cu risc de contaminare din peninsulă. Nouă regiuni din 16 portocalii și roșii speră să treacă la zona galbenă cu risc redus de contaminare și să redeschidă de duminică barurile și restaurantele.
2.529.070 s-au contaminat cu COVID de la debutul pandemiei.