În acest demers, ISU cere ajutor bucureștenilor. Potrivit unui comunicat, ISU le solicită oamenilor să îi informeze dacă știu localuri care nu respectă legea în ceea ce privește prevenirea incendiilor.
„În contextul tragicului eveniment petrecut în data de 30.10.2015, în sensul identificării obiectivelor care au destinație de alimentație publică (baruri, cluburi), care nu figurează în evidența Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov, solicităm sprijinul tuturor cetățenilor pentru a ne informa despre existența unor astfel de clădiri/amenajări aflate pe teritoriul municipiului București și județului Ilfov. Această măsură este necesară pentru a întreprinde acțiunile specifice de verificare a îndeplinirii normelor de securitate la incendiu conform prevederilor legale.
De asemenea, așteptăm sesizări cu privire și la alte tipuri de clădiri/amenajări care ar putea pune în pericol viața cetățenilor ca urmare a nerespectării măsurilor de securitate la incendiu.
Spijinul ne este necesar pentru realizarea unui climat de siguranță cetățenilor.
Așteptăm informațiile dumneavoastră pe adresa de email a instituției contact@isubif.ro”, se arată într-un comunicat ISU.