Propunerea a fost reluata în anul 1930 în cadrul comisiei conduse de arhitectul Duiliu Marcu. În cele din urmă, soluția a fost abandonată deoarece s-a considerat atunci ca Bucureștiul putea fi încă acoperit de transportul în comun de suprafață. Zece ani mai tarziu s-a pus din nou problema necesității metroului. Planul prevedea construirea a 3 linii, între Hipodrom și Piața Unirii, de la Gara București Est până la Șoseaua Academiei și între Gara de Nord și Piața Victoriei, însă cel de-al Doilea Război Mondial a oprit și această inițiativă.
Anul 1971 a fost decisiv. Atunci s-a ajuns la concluzia ca e nevoie de o rețea de trenuri subterane. Patru ani mai tarziu au început lucrările.
Reţeaua de metrou din Bucureşti a fost dată în folosinţă în 1979. Atunci, din Depoul Ciurel pleca spre stația Semănătoarea, azi Petrache Poenaru, primul tren. Momentul festiv al inaugurării oficiale a avut loc la Piața Unirii.
Nicolae Ceauşescu voia să lege cartierele Capitalei cu fabricile din Berceni, Militari şi Pipera. Primul tronson finalizat a fost Magistrala 1. Avea 8,1 km lungime şi șase stații: Semănătoarea, Grozăvești, Eroilor, Izvor, Piața Unirii şi Timpuri Noi.
Octavian Udriște – singurul feroviar în viață, din cei cinci ingineri aleși de Nicolae Ceaușescu să ducă la bun sfârșit planul său de a avea un metrou sută la sută românesc a rememorat câteva momente din acele vremuri.
,,În 1972, la o plenară a Comitetului Central, Nicolae Ceaușescu a anunțat că face metroul – dar fără ruși, fără nemți, fără ajutorul nimănui. Probabil, a vrut să demonstreze mapamondului că economia României poate să construiască singură un metrou. Am fost cinci feroviari selectați pentru a pune pe picioare o întreprindere care să se ocupe de construcție”, a povestit Udriște.
Astfel că toate trenurile au fost fabricate in Romania, dar nu după modelul sovietic, folosite în celelalte state ale blocului estic.
În februarie 1975, s-a înființat Întreprinderea Metroul București, care avea rolul de constructor al întregii rețele de transport. Ritmul de construcție în această primă etapă a fost de 2 km pe an. Ulterior s-a dublat și a fost menținut pana la incheierea lucrarilor. In anul 1977, a apărut Intreprinderea de Exploatare a Metroului Bucuresti, aflată in subordinea Ministerului Transporturilor – Departamentul Cailor Ferate.
An de an, până în 1989, metroul a fost extins, dar investițiile în parcul de trenuri au fost minime.
Punerea în exploatare a tronsoanelor de metrou s-a făcut cu regularitate din doi în doi ani. Astfel, în decembrie 1981, a fost pus în funcțiune cel de-al doilea tronson al metroului, cuprins între Uzinele Timpuri Noi și Republica. Din vara anului 1983, trenurile au început să circule și pe cel de-al treilea tronson în lungime de 8,2 km, cu patru stații, între Eroilor si Industriilor, azi Preciziei. Prin acest ultim tronson, Magistrala I era terminata, astfel ca s-a trecut la executarea liniei de legatura cu Gara de Nord, precum si a Magistralelor II si III.
În anii următori ritmul de lucru s-a păstrat. Astfel că, în 1990, existau 39 de staţii, dar și trenuri rămase în urmă din punct de vedere tehnologic. La 31 de ani de la Revoluție și abia prin inaugurarea magistralei M5, Capitala a ajuns la 78 de kilometri de reţea şi 63 de staţii de metrou.
Magistrala M5 este prima magistrală de metrou din București construită de la zero după căderea comunismului și, în același timp, cea mai scumpă lucrare de infrastructură urbană finalizată. A costat 3,4 miliarde de lei. La 9 ani distanță de la debutul lucrărilor și o întârziere de 5 ani, metroul din Drumul Taberei, a fost, în sfârșit, inaugurat în toamna anului trecut.
Tronsonul măsoară 7 kilometri și cuprinde 10 stații. Ritmul a fost însă de melc, dacă ne uităm că s-a executat mai puțin de un kilometru de linie pe an. De la debutul lucrărilor și până în momentul inaugurării, s-au succedat 17 miniștri la conducerea ministerului Transporturilor.
