Posibilitatea unui război între NATO și Rusia continuă să îi sperie pe români. Oamenii sunt îngrijorați și spun că tinerii, în special, ar trebui să fie pregătiți să își apere țara.
Chiar dacă momentan este exlus stagiul militar obligatoriu, există totuși discuții în jurul unui stagiu militar voluntar remunerat care să acopere nevoia de rezerviști. În același timp, românii sunt tot mai îngrijorați de un potențial război între NATO și Rusia.
"Schimbarea legislației în ceea ce privește mobilizarea rezerviștilor și a altor structuri, îmbunătățirea și pregătirea structurilor în activitate. Este nevoie ca efectivele, populatia civila sa fie pregatita pentru eventuale probleme de acest gen", spune un cetățean.
Oamenii spun că ar trebui să fim pregătită pentru astfel de situații, în special tinerii - care ar trebui să își apere țara.
"E bine voluntari să facă. Adică nu strică puțină instrucțiune, te face bărbat, la tinerii care sunt acum...cine ne apără? Tot tineretul, că sunt români, nu?", spune un alt cetățean.