Conform publicaţiei Times of Israel şi site-ului de ştiri Ynet, un bărbat în vârstă de peste 60 de ani cu condiţii medicale preexistente şi vaccinat anti-COVID-19 cu două doze a decedat luni.
Premierul israelian Naftali Bennett a avertizat duminică, într-un mesaj televizat, că în Israel a început al cincilea val al pandemiei de COVID-19, provocat de varianta foarte contagioasă Omicron a coronavirusului.
Potrivit lui Bennett, Israelul a reuşit să câştige timp prin adoptarea rapidă a unor restricţii şi măsuri de îndată ce apariţia acestei variante a fost anunţată de Africa de Sud la sfârşitul lui noiembrie, dar acum acest avantaj tinde să dispară pe fondul înmulţirii îmbolnăvirilor.
Guvernul israelian a adăugat marţi şi SUA pe \"\"lista roşie\"\" cu ţările de risc epidemiologic unde cetăţenii israelieni nu mai au dreptul să călătorească decât cu un permis special.
Cel puţin 340 de cazuri de COVID-19 cu varianta Omicron au fost confirmate până marţi în Israel.