Isărescu a subliniat că 2024 este un orizont rezonabil de intrare în sistemul cursurilor de schimb.
“Orizonul rezonabil, pentru a intra în sistemul cursurilor de schimb, este 2024. De acolo, drumul este doar înainte, că durează doi ani sau mai mult”, a spus guvernatorul.
Anterior, ministrul Finanţelor indicase drept dată de aderare la moneda unică anul 2024, ceea ce presupunea intrarea în sistemul ratelor de schimb cel mai târziu în 2022.
“Nu este după cum vrea guvernatorul, unul sau altul, este o decizie politică, dar este o decizie de mare responsabilitate”, a adăugat Isărescu.
Guvernatorul a subliniat că România trebuie să intre pregătită în zona euro, care este o zonă de convergenţă.
”Zona euro este o uniune de convergenţă. Şi România a intrat în UE şi a avut cel mai ridicat nivel de convergenţă. (...) Nu este un sprint, este o cursă de rezistenţă”, a adaugat Isărescu.
Profit Financial Forum este o conferinţă care reuneşte preşedinţii principalelor bănci comerciale, lideri ai companiilor de consultanţă, economişti, reprezentanţi ai autorităţilor de reglementare şi de protecţia consumatorilor şi în care vor fi discutate probleme legate de sectorul bancar, instituţiile financiare nebancare şi clienţi.