Irina Jianu a fost prezentă, vineri dimineaţă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la ultimul termen al procesului în care a fost judecată alături de Miron Mitrea, fiind acuzată că i-a dat mită fostului ministru 520.000 de lei, sub forma unor lucrări executate la casa mamei sale, pentru a fi menţinută în funcţiile de inspector-şef adjunct şi, ulterior, inspector-şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii. La finalul procesului, ea a luat trenul spre Bacău, unde locuieşte, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliţie. Aflându-se în tren după decizia Înaltei Curţi de a o condamna la cinci luni de închisoare şi emiterea mandatului de executare a pedepsei, Irina Jianu a fost escortată de un echipaj de Poliţie, de la Focşani până la Bacău.
Jianu a fost încarcerată la Penitenciarul Bacău, unde a ispăşit şi pedepsele cu închisoarea pe care le-a primit anterior în dosarele lui Adrian Năstase "Trofeul calităţii" şi "Zambaccian", în perioada iunie 2012 - ianuarie 2015, când a fost eliberată condiţionat. Irina Jianu a fost condamnată la şase ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii" şi la patru ani în cazul "Zambaccian", primind un spor de 9 luni, din care a ispăşit doi ani şi jumătate, înainte de a fi eliberată condiţionat de Tribunalul Bacău.
Miron Mitrea a fost condamnat definitiv, vineri, la doi ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită. El s-a predat, vineri după-amiază, la Poliţia Constanţa, în condiţiile în care în 9 februarie el şi-a schimbat domiciliul în acest judeţ, în care soţia sa, Manuela Mitrea, a fost aleasă deputat. Iniţial, instanţa a trimis mandatul de executare a pedepsei, în mod greşit, la Poliţia Capitalei, pentru că, potrivit unor surse din Poliţie, mutarea lui Mitrea în judeţul Constanţa nu ar fi fost operată şi în baza de date informatizată. Miron Mitrea a fost încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă.
Mai multe pe Mediafax