"Premierul Alexis Tsipras a cerut Rusiei un credit de zece miliarde de dolari pentru a demara procedurile de ieşire a Greciei din zona euro", afirmă un oficial grec citat de publicaţia To Vima.
"Rusia nu a respins solicitarea Atenei, iniţiind discuţii pentru un împrumut de cinci miliarde de dolari condiţionat de participarea Greciei la gazoductul South Stream" (Turkish Stream), precizează oficialul citat.
Cotidianul elen nu precizează când a făcut Alexis Tsipras această solicitare, dar premierul de extremă-stânga grec a discutat pe 6 iulie cu preşedintele rus, Vladimir Putin, imediat după controversatul referendum organizat de Grecia în contextul negocierilor cu Eurogrup. Liderul de la Kremlin declara după discuţie că Grecia nu a solicitat asistenţă financiară din partea Rusiei.