Fostul șef al Poliției Rutiere Buzău, comisarul șef de poliție Vasile Nicolae, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, scrie stiridebuzau.ro.
Ofițerul este acuzat de procurori că în calitatea sa de șef al Serviciului Rutier a circulat pe drumurile publice și chiar a introdus în curtea instituției un autoturism neînmatriculat care avea numere false.
Timp de peste jumătate de an, comisarul șef a venit la serviciu și a parcat în curtea Inspectoratului de Poliție Județean Buzău un autovehicul marca Alfa Romeo care nu era înmatriculat.
După izbucnirea scandalului, fostul șef de la circulație a intrat în concediu medical și pentru ca apoi să se pensioneze.