Ion Țiriac spune că respectă cu sfințenie pauza între mese. „Nu mănânc între patru și șase ore în fiecare zi. Așa mă mențin.”, a mărturisit omul de afaceri.
Ion Țiriac a mărturisit și că a renunțat la mâncarea grasă, deși, uneori, spune acesta, ar vrea să deguste preparatele tradiționale din Ardeal, cum ar fi tocănița de porc.
Miliardarul a precizat că nu mai face sport pentru că i-a ajuns cât a jucat tenis în tinerețe.
„Nu mănânc între patru și șase ore în fiecare zi. Așa mă mențin. În rest, nu fac nimic, din păcate. Eu la 43 de ani, când am spus că am terminat, am zis «jur să nu mai ating o rachetă de tenis», «jur să nu mai alerg». Pentru că am alergat de trei ori mai mult decât Năstase, de șapte ori mai mult decât alții și am zis mi-ajunge, am făcut o greșeală”, a spus Ion Ţiriac în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”.