La o zi după ce fostul preşedinte Ion Iliescu a fost inculpat în Dosarul Revoluţiei, alături de Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil (Cico) Dumitrescu, cei patru fiind acuzaţi de crime împotriva umanităţii, site-ul realitatea.net publică noi dezvăluiri făcute de fostul procuror militar Dan Voinea, cel care a instrumentat Dosarul Revoluţiei, de data aceasta legate de Ion Iliescu.
Totul vine în contextul în care, pe 16 decembrie, realitatea.net a publicat prima parte a dezvăluirilor, despre moartea lui Vasile Milea.
Citeşte şi: Mărturie incendiară după 29 de ani de la Revoluţia din 1989: "Vasile Milea a fost împuşcat"
Redăm mai jos fragmentul din interviu în care fostul procuror militar Dan Voinea s-a referit la Ion Iliescu. Dan Voinea i-a declarat jurnalistului Cristian Otopeanu că "Ion Iliescu este un criminal" şi a dezvăluit faptul că probele care l-au incriminat pe fostul preşedinte, la audierile de acum mai bine de un deceniu, au fost jurnalele de luptă păstrate, în care s-au consemnat data, ora şi cine a dat ordinele. Interviul amplu cu Dan Voinea a fost realizat în lunile septembrie şi noiembrie şi va fi publicat în curând, integral.
- Domnule Dan Voinea, cate presiuni au fost pe dumneavoastra din momentul in care ati facut Dosarul Revolutiei?
- Cea mai mare presiune a fost cand m-au scos din dosar. In momentul in care l-am chemat pe Ion Iliescu, a doua zi s-a si pus problema sa ma scoata din dosar (n.red. era anul 2007). Adica, Ion Iliescu a facut o plangere impotriva mea la doamna Kovesi, care era atunci procuror general, ca el nu a stiut de anumite probe care sunt la dosar si, totodata, s-a facut si o sesizare la Curtea Constitutionala. Judecatorii de acolo s-au grabit sa dea o decizie prin care au interzis procurorilor militari sa mai cheme civili la ancheta. Practic, mi-au luat dosarul. Atunci am impachetat dosarul, era decizia Curtii Constitutionale si nu puteam sa o comentez, l-am impachetat, l-am numerotat si l-am dat la colegii civil.
- Deci, rolul doamnei Laura Codruta Kovesi a fost...
- Rolul doamnei Kovesi a fost sa primeasca plangerea domnului Ion Iliescu si sa declanseze o cercetare a mea, pentru ca in dosarul asta, practic, domnul Iliescu a reclamat ca nu a fost informat despre toate probele care s-au facut impotriva lui. Lucru neadevarat, pentru ca noi l-am chemat de multe ori si de fiecare data venea, ne dadea cate o carte, pleca... Nu a fost de ajutor niciodata la anchete.
- Ce l-a nemultumit pe Iliescu? Ce nu i-a convenit?
- Nu i-a convenit ca erau foarte multe mijloace de proba, jurnale ale actiunilor de lupta, in care era nominalizat. Si era si un Dosar de Mineriada, iar generalul care a tinut jurnalul actiunilor de lupta l-a nominalizat in ziua de 13 (n.red. 13 iunie 1990) cu interventii personale pentru reprimarea manifestantilor din Piata Universitatii.
- Bun, dar ce vina a avut Iliescu la Revolutie?
- Dupa 22 au fost victime, pana pe 25 (n.r. decembrie 1989). Atunci s-a constituit un grup de putere care a condus, practic, impreuna cu Stanculescu, operatiunile militare din Bucuresti si din tara, iar ulterior acest grup de putere a ramas la putere si a preluat puterea. Acum, ramane sa vedem, pentru ca este un dosar in ancheta, nu pot eu sa spun...
Citeşte şi: REPORTAJ VIDEO REALITATEA.NET ÎN SEDIUL MAI! Cum arată acum biroul lui Nicolae Ceaușescu, liftul + acoperișul clădirii de unde a fugit cu elicopterul în 1989
DOVADA CARE IL INCRIMINEAZA PE ION ILIESCU: JURNALELE DE LUPTA, IN CARE SUNT TRECUTE DATA, ORA SI CINE A DECIS
- Cum a reactionat Ion Iliescu atunci cand l-ati chemat si i-ati aratat dovezile care il incriminau?
- Cand l-am chemat pe Ion Iliescu sa ii prezint materialul, a venit cu trei avocati. Cand a vazut ca ii arat jurnalul actiunilor de lupta unde a ordonat sa faca asa... Unul l-a consemnat: ora cutare, suna tovarasul Iliescu, sa intre 100 de soldati sa actioneze in zona cutare... Ora cutare, suna Iliescu, ii trebuie 12 TAB-uri.
- La Revolutie sau la Mineriada?
- Si la Mineriada. Si m-a reclamat la Kovesi, ca el nu a stiut ca exista probele astea la dosar. Va dati seama, daca eu as fi spus ca am probele astea, nu ca nu mai gaseam jurnalul, dar nu gaseam nici fisetul a doua zi. Eu le-am tinut pana cand l-am chemat si am facut public ca exista si i le-am prezentat. Si atunci m-a reclamat la Kovesi si a facut si o plangere la CCR. Iar judecatorii care erau numiti de Ion Iliescu au dat decizia ca procurorii militari nu mai au voie sa cerceteze civili. Asa mi-au luat Dosarele. Iar mie au vrut sa imi faca Dosar Penal. Eu, cand am vazut, m-am pensionat, ca sa ii las, ca altfel ma bagau in puscarie. Ieseam pe vremea asta, cred. Asa am plecat eu.
Citeşte şi: Avem imagini în premieră de la Revoluţia din 1989. Poftiţi în arhiva foto Agerpres! EXCLUSIV REALITATEA.NET
- Ion Iliescu este un criminal?
- Este, da. Ion Iliescu este un criminal. El, de cate ori a fost chemat, a refuzat sa dea declaratii. Ne-a adus cate o carte scrisa de el. Nu am citit niciodata cartile.
- Prima oara cand l-ati audiat pe Ion Iliescu?
- Cred ca in 2005, pentru ca pana atunci nu am avut eu dosarele. Pana in 1995, toate dosarele au fost clasate. "Impuscat din eroare. Impuscat din eroare". Si a trebuit sa infirm toate solutiile si sa incep sa fac anchete. Numai la 12 noaptea plecam de la Parchet. Erau sute de dosare clasate.
AUDIO | Momentul în care Dan Voinea îl numeşte pe Ion Iliescu "criminal"
.